”Exilul” celor de la Chindia Târgovişte pare să fie pe terminate. Va avea, în sfârşit, ocazia să joace pe noul stadion, după o pauză de aproximativ patru ani.
Aşteptarea a luat sfârşit. Chindia va juca la Târgovişte ultimele meciuri din acest sezon
Lucrările au început în 2019 şi ar fi trebuit să se termine în maximum 10 luni. Au trecut aproape patru ani de atunci, însă arena care a costat 15 milioane de euro este în faza finală.
Anunţul a fost făcut de Marcel Ghergu, preşedintele dâmboviţenilor, care spune că ultimele detalii vor fi puse la punct în luna aprilie. Acesta a anunţat că echipa va juca ultimele partide dina acest sezon la Târgovişte.
„Nu aş vrea să pronunţ o dată exactă, dar cât de curând aştept şi eu să se finalizeze lucrările, să facem Certificatul de Securitate şi anunţăm cu două săptămâni înainte. Părerea mea e că spre sfârşitul lunii toate lucrurile vor fi OK. Acum nu ştiu să vă spun o dată. În orice caz, pot să vă spun că din sezonul ăsta cred că vom juca, unul sau două meciuri. Într-adevăr, lucrările sunt foarte înaintate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Noi ştiam la ce ne angrenam în fiecare sezon, jucătorii ştiau unde vin. Am încercat să oferim condiţii de antrenament cât se poate de bune, condiţii de joc bune. Eu cred că n-am exagerat, bugetul a fost limitat. Cred că ne-am respectat unii pe alţii în această perioadă, şi noi ca administraţie de club, şi ei ca şi jucători”, a spus Marcel Ghergu pentru Sport.ro.
Detalii despre noua arenă din Târgovişte
Noua arenă din Târgovişte a costat aproximativ 15 milioane de euro, va avea 8.200 de locuri, dar forma ei a fost grav afectată de construcţiile din jur. De exemplu, tribuna 1, înspre peluză, a fost construită pe lângă o clădire care n-a putut fi demolată. În plus, din lipsă de spaţiu, peluzele lipsesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.