Andrea Della Valle, conducător al Fiorentinei, a declarat că Davide Astori, care a murit noaptea trecută, urma să îşi prelungească înţelegerea cu gruparea din Serie A.
“Este o mare tragedie. Ne gândim la familia sa şi la jucători. Vom vedea zilele acestea cum putem să înfrutăm această încercare a vieţii atât de grea. Vorbesc din respect pentru jurnalişti, dar nu sunt multe de spus. Astori ar fi trebuit să îşi prelungească luni contractul, ca să îşi încheie cariera la Fiorentina. Iniţial trebuia să semneze joi, dar am amânat prelungirea contractului din cauza haosului cauzat de vreme. Încă sunt şocat. Era un exemplu pentru toată echipa. Am discutat jumătate de oră după meciul cu Bologna şi mi-a vorbit despre proiect şi despre jucătorii noi. Deja părea să fie ca un antrenor sau un director sportiv. Sunt mândru că l-am cunoscut. A fost un căpitan adevărat”, a spus Della Valle, potrivit presei italiene.
Căpitanul formaţiei Fiorentina, Davide Astori, a încetat din viaţă noaptea trecută, la Udine, unde se afla cu echipa pentru un meci cu Udinese, din Serie A.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: davide astori, fiorentina, andre della valle