Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Dan Alexa, a anunţat că fundaşul Gabriel Enache urmează să semneze un contract cu fosta campioană a Ligii 1.
"Enache semnează contractul, el mai are un litigiu pe rol cu Partizan, mai durează cel puţin două săptămâni", a declarat Dan Alexa.
Tehnicianul Astrei s-a referit şi la meciul cu Dinamo, programat sâmbătă, de la 20:30, în direct la Telekom Sport 1.
"Ne aşteaptă un meci greu, important, întâlnim Dinamo care este într-o formă bună, chiar foarte bună, care şi-a revenit de când a venit Dusan Uhrin. Un meci important, venim după un egal cu Clinceni, avem nevoie de cele trei puncte pentru a rămâne în lupta pentru play-off. A fost un meci cu foarte mulţi nervi dar trebuie să fim conştienţi că nu am arătat bine, nu meritam să câştigăm. Indiferent de cauzele care au dus la evoluţia noastră eu cred că suntem vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat cu Clinceni. Trebuie să arătăm foarte bine cu Dinamo pentru că dacă nu o vom face, vom avea foarte mult de pierdut", a mai spus Alexa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cât despre situaţia lui Denis Alibec: "Alibec şi-a revenit, sigur a început antrenamentele doar de câteva zile, voi vedea dacă îl voi păstra în lot".
Mai ai câteva secunde libere? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexa