Daniel Boloca, jucător român născut în Italia, a pornit o întreagă discuţie zilele trecute, după ce a fost chemat la un stagiu de pregătire cu naţionala Italiei, iar acum România riscă să piardă un alt jucător care evoluează în Italia.
După doar două convocări şi un meci pentru România, Daniel Boloca (23 de ani) a luat decizia de a se retrage de la echipa naţională, a anunţat tatăl său, Ioan.
Motivul? În opinia lui Ioan Boloca, fiul său ar fi trebuit să primească mult mai multe şanse de a demonstra ceea ce poate, mai ales la ultima acţiune, când România a dat peste Moldova.
Astfel, familia Boloca ar aştepta acum un telefon din partea federaţiei italiene, mai ales că Daniel a fost convocat la un trial de către Roberto Mancini.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum, a ieşit la lumină un alt caz al unui jucător român, care evoluează în Italia. Este vorba despre Jason Patrick Vescan-Kodor, în vârstă de 16 ani.
El a fost transferat în vara anului 2022 de la CAO Oradea la Lecce şi a impresionat la echipa U18 a italienilor. Puştiul a marcat de 6 ori şi a oferit o pasă decisivă în 11 meciuri.
După meciurile bune, el a primit o ofertă de la reprezentativa Australiei de a merge la Cupa Asiei U18. Impresarul fotbalistului susţine că jucătorul nu a fost convocat niciodată la o echipa naţională a României de tineret.
”FRF încă cere videoclipuri cu el!”
”Nu a fost niciodată chemat la vreunul dintre loturile naţionale ale României. În timp ce Federaţia Australiană i-a făcut o propunere contractuală scrisă şi l-a convocat la naţionala U18 pentru meciurile din Cupa Asiei, dinspre FRF se cer încă video-uri şi lumea se întreabă `cine o fi Jason ăla`. Noapte bună, copii!”, a postat Cătălin Sărmăşan pe contul personal Facebook.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa naţională-boloca-jason patrick vescan-kodor,