Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a continuat, pe site-ul său, dezvăluirile despre contractele încheiate de FRF, în perioada în care director general al forului era Ionuţ Lupescu. În "episodul 5", Burleanu arată cum FRF a plătit peste un milion de euro firmei SEG, apaţinând lui Cristian Iancu, prietenului lui Lupescu, pentru servicii de marketing, dar şi pentru alte servicii.
"Cea mai puternică lovitură dată de Ionuţ Lupescu resurselor fotbalului a fost prin afacerea SEG (Sport Evolution Group)", susţine şeful de la Casa Fotbalului, care afirmă că, în ianuarie 2006, la doar două luni după ce devine director general FRF, Lupescu propune în Comitetul Executiv o mărire la 15% a comisionului acordat persoanelor fizice sau juridice care aduc surse de finanţare către FRF, iar Comitetul Executiv dirijat de Mircea Sandu aprobă.
În martie 2006, cu comisionul mărit de Lupescu la 15%, FRF a semnat contractul de externalizare a activităţilor de marketing, sponsorizări şi publicitate cu firma Alro Consultanţă SRL, al cărei fondator, administrator şi unic asociat este Simona Antoaneta Iancu, soţia prietenului lui Lupescu, Cristian Iancu, fost director de marketing la Dinamo.
Burleanu susţine că Alro Consultanţă era în acel moment o firmă cu trei angajaţi, înfiinţată de trei ani, neavând ca obiect de activitate marketing sau publicitate şi cu o cifră de afaceri este sub 200.000 de euro la final de 2005.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"În iulie 2006, la trei luni după semnarea contractului cu FRF, Cristi Iancu, prietenul lui Lupescu, devine asociatul soţiei sale în ALRO CONSULTANŢĂ SRL. Intră oficial în scenă. Şi abia în decembrie 2006, la nouă luni de la semnarea contractului, firma care stăpânea marketingul şi publicitatea FRF îşi ia ca obiect de activitate publicitatea! Tot atunci îşi schimbă denumirea în SEG (Sport Evolution Group). (...) În mai puţin de un an, cifra ei de afaceri creşte de 10 ori şi ajunge spre 2 milioane de euro! Va continua să crească în mandatul lui Lupescu şi, peste alţi trei ani, la final de 2009, ajunge la peste 5,5 milioane de euro!", susţine conducătorul FRF.
În 2015, după ce se încheie contractul cu FRF, cifra de afaceri SEG scade cu aproximativ 50%, iar în 2016, scade din nou cu aproximativ 50%, continuă Burleanu.
Potrivit acestuia, SEG a prestat către FRF şi servicii care nu avea nicio legătură cu marketingul sau publictatea, cum ar fi “izolare fonică”, "servicii turnee juniori”, "abonament servicii telefonie”, "servicii tehnice”, "abonament servicii internet” sau “bilete”.
"FRF condusă de Lupescu a plătit spre SEG, firma prietenului său, aproximativ 1.000.000 de euro pe aceste servicii, separate de contractul având ca obiect sponsorizare şi publicitate. Doar pentru evenimentul aniverar FRF – 100 de ani, un singur eveniment!, SEG a încasat aproape 300.000 de euro", mai afirmă Burleanu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Răzvan Burleanu a început dezvăuirile, la 5 martie, când a publicat, pe site-ul său, informaţii despre firme în care acţionari erau fostul şef de la Casa Fotbalului Mircea Sandu şi/sau apropiaţi de-ai săi, care au prestat servicii de un milion de euro federaţiei, până în 2014, la preţuri peste cele ale pieţei.
Şeful de la Casa Fotbalului a lansat, la 7 martie, noi acuzaţii la adresa contracandidatului său la conducerea forului, Ionuţ Lupescu, şi a fostului conducător al federaţiei Mircea Sandu. Burleanu a notat, într-o nouă postare pe site-ul său, că Lupescu a semnat pentru plăţi făcute de FRF pentru ceasuri în valoare de 30.000 de euro şi Mircea Sandu a aprobat ordinele de plată. Burleanu scrie că şi un alt fost oficial al FRF, Florin Prunea, a cumpărat trei ceasuri de lux în aceleaşi condiţii.
La 9 martie, Burleanu a revenit, pe site-ul său, cu informaţii despre ilegalităţi ce ar fi fost comise de contracandidatul său la alegerile din 18 aprilie Ionuţ Lupescu. Sub tilul "Povestea unui comision marca Lupescu", Burleanu a scris că fostul internaţional a încheiat un contract, în 2009, când era director în cadrul FRF, prin care a plătit un comision unui apropiat.
La 13 martie, Burleanu a susţinut că federaţia a plătit către firme ale lui Lupescu aproximativ 300.000 de euro pentru diverse servicii.
La alegerile din 18 aprilie pentru preşedinţia FRF şi-au anunţat candidatura Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu şi fostul fotbalist Marcel Puşcaş.
Afla mai multe despre: fotbal, ionut lupescu, frf, cristian iancu, comitetul executiv