Alexandru Mitriţă a jucat, marţi, contra Finlandei, cel de-al treilea meci la echipa naţională a României şi a fost unul dintre remarcaţii unei victorii lejere obţinută de tricolori, scor 2-0. Mijlocaşul ofensiv al formaţiei CS Universitatea Craiova s-a aflat la originea ambelor faze din care s-a înscris.
"Am jucat ce am pregătit la antrenamente, aveam nevoie de această victorie, să plecăm în vacanţă fericiţi. A fost un test foarte bun pentru Liga Naţiunilor şi suntem bucuroşi că am câştigat. Sper ca în septembrie să facem meciuri foarte bune acolo", a spus Alex Mitriţă.
Mitriţă crede că omogenitatea este singurul lucru de care mai are nevoie echipa naţională, în acest moment.
"Trebuie să stăm mai mult timp împreună. Am stat foarte puţin timp împreună, avem nevoie de omogenitate la echipă şi eu zic că cu acest lucru o să fim greu de învins în septembrie", a adăugat fotbalistul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mitriţă a vorbit, apoi, despre planurile sale de viitor: "Cred că o să mai rămân la Craiova un an. Nu vreau să plec momentan de la Craiova. Sunt doar de un an de zile şi trebuie să mai stau. Îmi doresc să plece Băluţă, că e de foarte mult timp la echipă şi trebuie să facă şi el pasul în afară".
Mijlocaşul Craiovei nu l-a uitat nici pe Bogdan Lobonţ, care s-a retras din activitate cu ocazia meciului de marţi seară: "Pot să spun că Lobby este creierul nostru. Ne ajută foarte mult, mai ales pe cei dinteri. A fost mereu cu sfaturi alături de noi, cu sfaturi bune şi îi mulţumim încă o dată pentru tot ce a făcut în cariera lui. Îl văd un antrenor exigent".
În vârstă de 23 de ani, Alex Mitriţă a înscris 15 goluri şi a dat patru pase decisive, în primul său sezon la CS Universitatea Craiova. 1,2 milioane de euro este cota de piaţă a mijlocaşului transferat de Craiova de la Pescara.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: craiova, echipa nationala, mitrita