You are here:

”Aţi investit mult şi nu obţineţi niciun randament” Oficialii lui Genk se tem că Ianis Hagi va fi luat în vizor de fani

”Aţi investit mult şi nu obţineţi niciun randament” Oficialii lui Genk se tem că Ianis Hagi va fi luat în vizor de fani

Fotbal

Comentarii

Directorul sportiv al celor de la Genk, Dimitri de Conte, a dezvăluit pentru revista Sport/Foot Magazine că primul contact cu Ianis Hagi a avut loc în luma noiembrie, însă clubul belgian nu a reuşit să concretizeze mutarea atunci.

Belgienii se aşteaptă ca fotbalistul român să devină un lider atât pe teren cât şi în vestiar, aşa cum era şi în perioada petrecută la Viitorul.

Cât despre calităţile lui Hagi, De Conde nu are ezitări când afirmă că ”are multe calităţi”. Cu toate acestea, directorul sportiv al belgienilor se aşteaptă şi la reproşuri la adresa fotbalistului român, în momentul în care lucrurile nu vor merge aşa cum se aşteaptă toată lumea.

"Noi am avut un contact în noiembrie, dar nu l-am putut concretiza, fiindcă îi mai aveam pe Pozuelo şi Malinovski.

După aceea, m-am temut că nu-l putem transfera, fiindcă intraseră în cursă alte cluburi mai bogate, dar jucătorul e cel care a luat decizia. Ianis are personalitate. Este capabil să aleagă singur şi nu dorea deloc să meargă la un club mare ca să fie împrumutat imediat la altă echipă.

Este un fotbalist de creaţie, în stare să pună în orice moment un coechipier în situaţie să înscrie. Sunt convins că are multe calităţi, deşi, când lucrurile vor merge ceva mai puţin bine, vom auzi inevitabil pe unii spunând: 'Aţi investit mult şi nu obţineţi niciun randament'", a spus Dimitri de Conde pentru Sport/Foot Magazine.

 

Afla mai multe despre: ianis hagigenk,  

viewscnt
Articole similare