Biletele pentru meciul amical pe care reprezentativa României îl va disputa în data de 27 martie, la Craiova, cu naţionala Suediei, au fost puse în vânzare, cu preţuri cuprinse între 30 de lei şi 350 de lei.
Biletele sunt disponibile pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro. Fiecare persoană poate cumpăra cel mult patru bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, data şi locul naşterii ale titularului vor fi inscripţionate pe toate). În cazul modificării titularului, tichetele vor putea fi preschimbate (inscripţionate cu noul nume) la casieria stadionului, luni şi marţi, 26-27 martie, între orele 12.00 şi 21.00.
Preţurile tichetelor sunt următoarele: peluze - 30 lei, Tribuna 1 - 90 lei, Tribuna 2 - 90 lei, VIP - 350 lei.
Marţi, 20 martie, în limita disponibilităţii, biletele vor fi puse în vânzare şi la casieria stadionului. Acestea vor putea fi achiziţionate până pe 26 martie, între orele 12:00 şi 19:00.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meciul România – Suedia se va disputa în data de 27 martie, de la ora 21.30, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.