FC Argeş a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia bucureşteană Metaloglobus, în etapa a 23-a din Superligă.
Laude pentru Andone după ce FC Argeş a ajuns pe locul 4 în Superligă
Piteştenii au dominat meciul cu Metaloglobus şi Bettaieb a trimis în bară în minutul 50. Huiban a marcat pentru gazde, două minute mai târziu, dar golul a fost anulat din cauza unui fault comis în construcţia fazei, iar bucureştenii au rămas în zece din minutul 59, când Gabriel Dumitru a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 64, prin Robert Moldoveanu, din lovitură liberă, pentru ca Micovschi să stabilească rezultatul final în minutul 72. Tot Micovschi a lovit bara, în minutul 89 şi Metaloglobus – FC Argeş s-a terminat 0-2.
- Echipa lui Bogdan Andone e pe locul 4, cu 40 de puncte, în timp ce Metaloglobus pare că nu mai are nicio şansă, ocupând ultimul loc, cu 11 puncte.
Mihai Stoica şi Sorin Cârţu au fost invitaţii lui Silviu Tudor Samuilă în emisiunea Fotbal Show. Bogdan Andone a fost lăudat de cei doi după parcursul avut de FC Argeş în actualul sezon!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
MM Stoica: ”E o echipă care arată bine, am lucrat cu Andone şi ştiu cum pregăteşte echipele... Au profitat de slăbiciunea celorlalte, cum suntem noi. Dar a organizat bine jocul şi a scăpat de un jucător care nu îi placea, Caio, şi l-a luat pe Micovschi care face ambele faze, e un câştig, face ambele faze!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sorin Cârţu: (n.r. Ce poate Argeş?) Eu am zis că merg pe mâna lui FC Argeş în lupta la play-off pentru că şi din jocurile cu noi s-a văzut că e o echipă grea, un joc bine organizat.
Andone e un antrenor care cere echipei lui să stea într-un echilibru pe tot parcursul jocului. Şi dacă conduc sau dacă sunt conduşi e la fel. E o echipă grea, sunt muncitori, n-au jucători care să iasă în evidenţă”.
Afla mai multe despre: fc argeş, bogdan andone, mm stoica








