Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Dunărea Călăraşi, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Ligii I.
”Eu am venit din iarnă, erau nouă meciuri în care nu am câştigat. Am făcut şi meciuri bune, au fost meciuri în care puteam să câştigăm, dar nu am avut siguranţa defensivă, nu am avut pragmatismul care îţi trebuie să câştigi un meci. Eu cred că azi am făcut un meci mult mai bun defensiv şi am câştigat meritat.
Am şi uitat cum este să te bucuri pentru victorie, dar eu cred că jucătorii astăzi merită să se bucure. Din punct de vedere moral, din punct de vedere mental, e un pas foarte important pentru noi.
În astea nouă meciuri de când sunt, am rulat aproape toţi jucătorii. Azi am găsit o formulă care a câştigat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În continuare mai avem nevoie de puncte. Dacă nu câştigam astăzi, părerea mea că şansele erau spre zero la baraj. Aşa, sperăm, ne gândim la baraj, suntem o echipă care am demonstrat că putem să ne batem la celelalte”, a spus Falub la finalul partidei.
Ilfovenii au adus un preot înaintea confruntării cu Dunărea pentru a sfinţi vestiarul: ”A fost ideea preşedintelui”, a mai spus .
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: falub, concordia chiajna