Iuliu Mureşan a anunţat că ardelenii sunt aproape de a semna cu un fotbalist de atac, fără a da însă numele acestuia şi recunoaşte că Alex Ioniţă, jucătorul Astrei, rămâne una dintre ţintele clubului.
"Un jucător de atac e aproape să semneze. O să anunţăm când vor semna toate părţile. Avem jucători şi din străinătate şi din Liga 1 cu care suntem aproape să semnăm. Ne mai trebuie o extremă şi un vârf. E posibil să plece 3 sau 4 jucători şi să vină alţi 2 sau 3. Ioniţă e un jucător pe care ni l-am dori, dar mai are contract. Nu ştiu dacă îl putem lua. Nu suntem pe pista Keşeru deocamdată.
Obiectivul nostru era loc de play-off. Primul loc este peste ceea ce ne-am propus. După ce se va termina sezonul regulat, ne vom propune probabil podiumul. E posibil ca lupta la titlu să fie în 6. Şi viitorul va fi la două puncte de noi, după înjumătăţire. Şanse are toată lumea. Eu aş vrea Dinamo în play-off în detrimentul Botoşaniului. Dinamo este echipă care aduce public", a spus Iuliu Mureşan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, transferuri, iuliu muresan