You are here:

"Avem antrenor!". Rapid, clarificări despre situaţia băncii tehnice. Comunicatul emis de giuleşteni: "Nu putem aştepta la nesfârşit"

"Avem antrenor!". Rapid, clarificări despre situaţia băncii tehnice. Comunicatul emis de giuleşteni: "Nu putem aştepta la nesfârşit"

Rapid

Comentarii

Rapid, ocupanta locului 5 în clasamentul play-off-ului înaintea ultimului meci al etapei a 7-a, a făcut o serie de precizări legate de situaţia staff-ului tehnic.

Cu trei etape rămase până la sfârşitul acestui sezon, Rapid se luptă pentru o clasare cât mai sus în play-off, în speranţa de a prinde un loc care o va duce în preliminariile cupelor europene.

Giuleştenii au obţinut un succes impresionant pe terenul Universităţii Craiova, cu scorul de 2-1, iar meciul din următoarea etapă, împotriva celor de la Dinamo, i-ar putea aduce pe giuleşteni chiar şi mai aproape de îndeplinirea obiectivului de a readuce Rapidul în Europa.

Clubul a ţinut să facă o serie de clarificări legate de situaţia antrenorului principal al echipei, Marius Şumudică, care îşi va păstra postul cel puţin până la capătul acestei stagiuni. De asemenea, giuleştenii au specificat faptul că nu au existat negocieri cu alţi tehnicieni şi nici propuneri pentru transferurile unor fotbalişti ai celor de la FC Hermannstadt.

La final, clubul s-a adresat preşedintelui CCA, Kyros Vassaras, cu privire la faza controversată a penalty-ului neacordat Rapidului la derby-ul cu FCSB.

"Avem antrenor, avem obiectiv şi nu acceptăm dezinformarea! Suntem uimiţi de avalanşa de informaţii false propagate în spaţiul media despre clubul Rapid şi organigrama sa – o avalanşă care, din păcate, se intensifică de la o etapă la alta.

Din dorinţa de a ne informa corect suporterii, facem următoarele precizări:

FC Rapid are antrenor. Domnul Marius Şumudică este antrenorul clubului nostru şi nu există negocieri active cu alţi tehnicieni, aşa cum s-a speculat în ultima perioadă.

Astfel de negocieri nu au existat nici cu domnul Marian Copilu şi nici cu alte persoane ale căror nume au fost vehiculate de presa sportivă pentru postul de preşedinte al Rapidului.

Aşa-zisele "oferte de milioane de euro" din partea Rapidului pentru jucători de la AFC Hermannstadt sunt la fel de absurde precum ideea că am îmbrăca antrenorii în aur doar ca să-i atragem în campionatul românesc.

Mai avem trei partide de disputat, trei finale pentru îndeplinirea obiectivului de a accede în cupele europene. Tot ce ne dorim este ca antrenorul şi staff-ul său să beneficieze de liniştea necesară pentru a pregăti echipa şi a obţine maximum din acestea.

Suntem implicaţi total în lupta sportivă, dar nu mai putem aştepta la nesfârşit un răspuns oficial din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor, care pare că ignoră toate solicitările clubului nostru.

În acest context, solicităm public, din nou, un punct de vedere din partea domnului Kyros Vassaras cu privire la maniera părtinitoare şi deplorabilă de arbitraj din meciul Rapid – FCSB!", au transmis cei de la Rapid, pe reţelele de socializare.

Afla mai multe despre: rapidsuperligaplay-offmarius sumudica 

viewscnt
Articole similare