Selecţionerul naţionalei de tineret, Adrian Mutu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Ungaria, de la Campionatul European U21, va fi foarte dificil, însă a menţionat că tricolorii sunt “o echipă mai valoroasă”.
Adi Mutu, înaintea meciului România - Ungaria la EURO U21
România are un punct în grupa de la turneul final, iar acum are nevoie de victorie pentru a-şi spori şansele de calificare. Selecţionerul naţionalei U21 a prefaţat meciul cu Ungaria.
“Încărcătură foarte mare e. Derbiul rămâne derbi pentru noi. Un meci foarte greu. Sunt sigur că Ungaria va juca cu ambiţie, la fel ca noi, şi sper să câştigăm. Cred că avem o echipă mai valoroasă, cred în echipa mea, sunt sigur că băieţii sunt conştienţi de asta. Chiar dacă nu cu mult peste, echipa României este mai valoroasă.
Ei au investit în infrastructură, sperăm ca într-o zi să fim şi noi la acelaşi nivel. Şi faptul că ei joacă ultima şansă face meciul mai dificil. Cuvântul nostru de ordine la meciul de mâine este echilibru atât în faza ofensivă cât şi în defensivă. Nu am decis primul 11, încă am dubii. Am fost toţi alături de echipa naţională mare, l-am văzut toţi în sală. Eu cred că băieţii au jucat foarte bine în meciul cu Olanda, se întâmplă multe, sunt multe variabile, minute în care ataci. Cunosc destul de bine echipa Ungariei, pentru că au schimnbat şi ei anumiţi jucătri, dar cunosc destul de bine. Vom vedea altă Ungaria, mult mai abiţionasă, mai dornică de victorie, aşezată pe faza ofensivă", a spus Mutu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reprezentativa de tineret a României a remizat, miercuri seară, scor 1-1, pe arena Uj Bozsik din Budapesta, cu selecţionata similară a Ţărilor de Jos, în prima etapă a grupei A a Campionatului European Under21. În etapa următoare, programată sâmbătă, România va întâlni Ungaria la Budapesta, de la ora 19.00.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania u21, adrian mutu, romania u21 ungaria u21