Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Avertisment pentru Mircea Rednic după ce a fost operat pe cord! Revine "Puriul" pe bancă?

Avertisment pentru Mircea Rednic după ce a fost operat pe cord! Revine "Puriul" pe bancă?

Superliga

Comentarii

Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naţionale a României, a reacţionat după vestea că Mircea Rednic (61 de ani) a suferit un infarct şi a avut nevoie de intervenţie pe cord. În acest moment, antrenorul se află în afara oricărui pericol.

Informaţia că Mircea Rednic a suferit un infarct, având simptome care indică un infarct chiar în timpul meciului cu FCSB (2-1, la Arad), a şocat fotbalul românesc. Din fericire, însă, "Puriul" este în afara oricărui pericol, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naţionale, avertisment pentru Mircea Rednic

Întrebat dacă ar fi indicat ca Mircea Rednic să mai continue cariera de antrenor după acest incident nefericit, Pompiliu Popescu a oferit un răspuns franc. Dacă are antecedente sau este predispus genetic la astfel de probleme de sănătate, Mircea Rednic este sfătuit să pună pe primul loc sănătatea, nu banii.

"Ei au un stres mare. Antrenorii, la ei mă refer. Nu preşedinţii de club. Tehnicienii au, pentru că ei depind de rezultate. Aşa că trăiesc un stres permanent. Rednic nu este singurul, nici primul, dar să sperăm că e ultimul. (...) Presiunea, stresul, vine un moment când se declanşează. Poate ai şi predispoziţie, ai şi colesterol mare, vasele coronare sunt înfundate şi atunci faci infarct.

(n.r. dacă e bine să mai revină Rednic pe bancă) Depinde de mai multe lucruri. De antecedente, de genetică, de condiţii. Diferă, nu toţi suntem la fel. Stenturi, bypass-uri... contează şi cât iubeşti sportul. Sau banii. Am spus bine, banii", a spus Pompiliu Popescu, potrivit iamsport.ro.

Afla mai multe despre: mircea rednicinfarctoperatiepompiliu popescuavertisment 

viewscnt
Articole similare