You are here:

Avertismentul preşedintelui UEFA: "Cei care aleg să nu termine sezonul pe teren vor trebui să joace preliminarii!"

Avertismentul preşedintelui UEFA: "Cei care aleg să nu termine sezonul pe teren vor trebui să joace preliminarii!"
Comentarii

Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, a făcut un anunţ-surpriză pentru echipele din campionatele Europei care au ales să anuleze competiţiile din cauza pandemidei COVID-19. Şeful UEFA a anunţat că acele formaţii care vor dori să joace în competiţiile europene, iar campionatele interne au fost întrerupte, vor trebui să treacă prin preliminarii.

Vestea mai puţin pună dată de Aleksander Ceferin îi va face pe toţi ceilalţi care doresc încheierea prematură a competiţiilor interne din cauza COVID-19 să se gândească de două ori. "Cred că majoritatea campionatelor sunt capabile să se încheie pe teren. Cei care aleg să nu facă asta vor trebui să joace preliminarii dacă vor să joace în competiţiile UEFA", a declarat Ceferin, pentru Corriere dello Sport.

Totuşi, se pare că excepţie vor face ţările care au anulat sezonul din campionatul intern după ce o decizie guvernamentală a fost dată în acest sens, precum ar fi cazurile Olandei şi Franţei. Excepţia nu se aplică în cazul Belgiei, unde liga profesionistă a decis încheierea prematură a campionatului intern. Club Brugge a fost declarată campioană.

UEFA nu a făcut încă public calendarul, însă meciurile din Champions League şi Europa League ar urma să se reia în august, toate fazele urmând să se dispute în luna respectivă.

"Trebuie să aşteptăm şedinţa comitetului executiv pentru a confirma datele, dar pot garanta că aceste competiţii se pot încheia în august, cu condiţia să nu aibă loc vreun cataclism", a mai spus Ceferin.

Afla mai multe despre: aleksander ceferinuefacompetitii 

viewscnt
Articole similare