FCSB a piedut meciul cu Astra, scor 0-2, şi a ajuns astfel la a treia înfrângere consecutivă. A fost un meci dezamăgitor făcut de vicecampioană, iar oamenii lui Dică riscă să rămână la cinci puncte în spatele liderului CFR, dacă trupa din Cluj o va învinge astăzi pe Sepsi.
Surprinzător pentru mulţi, înainte de meci Gabi Enache a fost omul desemnat să ţină un discurs mobilizator, chiar pe teren. Este un moment pe care Nicolae Dică încearcă să-l transforme în obişnuinţă la FCSB, înainte de fiecare meci fiind ales un alt jucător care să-şi motiveze colegii.
Enache le-a transmis colegilor că se aşteaptă să arate pe teren că FCSB este o echipă "mare, mare, mare". Rezultatul nu a fost însă cel aşteptat, iar elevii lui Dică au făcut unul din cele mai slabe meciuri din acest sezon. Mai mult, chiar Gabi Enache a comis penalty-ul din care Astra a deschis scorul.
Vezi mai jos ce le-a zis Enache colegilor săi înainte de meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.