Aventura lui Cristian Bălgrădean la FCSB se încheie după aproximativ doi ani şi jumătate. Conducerea roş-albaştrilor nu i-a propus portarului prelungirea contractului, iar acesta s-a înţeles deja cu CFR Cluj. Mutarea la rivală l-a înfuriat pe Gigi Becali, care a pregătit însă viitorul în privinţa buturilor vicecampioanei României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cristian Bălgrădean (32 de ani) a ajuns la FCSB în iarna lui 2018 din postura de jucător liber de contract. De atunci şi până în prezent, „Pufy” a bifat 73 de meciuri în tricoul roş-albastru. În cele trei sezoane petrecute la FCSB, Bălgrădean a încasat 62 de goluri, iar de 33 de ori a păstrat intactă poarta echipei antrenate acum de Bogdan Argeş Vintilă.
Cristi Bălgrădean avea contract cu FCSB până în vara acestui an, dar cele două părţi au hotărât să nu continue colaborarea. Intrat în ultimele şase luni, „Pufy” a ales să meargă să joace în Gruia, la CFR Cluj, o decizie care nu a fost deloc pe placul finanţatorului roş-albaştrilor.
„Bălgrădean după ce a intrat în poartă şi a scăpat mingea, ce pretenţii să mai ai? Adică el semnează cu CFR ul, se duce şi apără în poartă la secret, hoţeşte, fără să spună nimic, şi tot el vine? Eu am făcut-o pe faţă, mi-a permis legea. El a apărat la mişto şi a scăpat mingea în poartă, semnând cu CFR, e mult mai grav”, a declarat Gigi Becali la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Bălgrădean e deja istorie la FCSB. Gigi Becali a asigurat poarta pentru următoarele cinci sezoane
Aşadar, Bălgrădean a fost tras pe linia moartă la FCSB, el apărând ultima dată pe 29 februarie, întrun meci încheiat la egalitate pe terenul lui FC Botoşani, scor 2-2. De la acel meci, echipa lui Vintilă a mai disputat două partide, una în Cupa României, cu Hermannstadt, scor 2-1 şi una în Liga 1, cu U Craiova, scor 4-1. Aceste victorii ale vicecampioanei României au fost obţinute cu Andrei Vlad în poartă.
În vârstă de 21 de ani, Vlad este doar unul dintre cei doi portari de viitor pe care îi are Vintilă la dispoziţie. Toma Niga (22 de ani) îşi aşteaptă şi el şansa de a intra în poarta vicecampioanei României. Cunoscut pentru faptul că doreşte să aibă cât mai mulţi fotbalişti tineri pe care să îi crească şi pe care apoi să îi vândă pe zeci de milioane de euro, Gigi Becali are acum şi doi goalkeeperi care intră în această categorie. Din vară li se va alătura însă şi puştiul lui Poli Iaşi, Ştefan Târnovanu (20 de ani).
Andrei Vlad
- este născut pe 14 aprilie 1999, la Târgovişte
- are 1,90 m înălţime
- a ajuns la FCSB în vara lui 2017, de la U Craiova, în schimbul a 400 de mii de euro
- a evoluat în 34 de meciuri pentru FCSB, perioadă în care a încasat 42 de goluri şi în care de zece ori a păstrat poarta intactă
- are cinci selecţii la echipa naţională de tineret a României
- contractul său cu roş-albaştrii este valabil până în vara anului 2023
- 350 de mii de euro este cota sa de transfer pe site-ul transfermarkt.com
Toma Niga
- este născut pe 15 august 1997, la Frumosu
- are 1,87 m înălţime
- a ajuns la FCSB în vara lui 2017, de la Foresta Suceava, în schimbul a 30 de mii de euro
- timp de două sezoane a fost împrumutat de FCSB la Academica Clinceni şi la FC Hermannstadt
- nu are niciun meci oficial jucat pentru roş-albaştri
- contractul său cu FCSB expiră în vara anului 2022
- site-ul de specialitate transfermarkt.com îl cotează în prezent la 50 de mii de euro
Ştefan Târnovanu
- este născut pe 9 mai 2000, la Iaşi
- are 1,97 m înălţime
- de la 1 iulie 2020 se va alătura lotului condus de Bogdan Argeş Vintilă după ce a fost cumpărat de la Poli Iaşi cu 200 de mii de euro
- a semnat pe cinci ani cu FCSB
- a jucat pentru Poli Iaşi în 15 meciuri
- are două selecţii la echipa U19 a României
- 300 de mii de euro este cota sa pe site-ul transfermarkt.com
Afla mai multe despre: gigi becali, balgradean, portar, niga, vlad