Craiova pregăteşte meciul de Cupă cu Viitorul, dar jucătorii lui Mangia se gândesc şi la lupta din campionat.
Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii formaţiei FC Viitorul vor fi dornici la meciul din semifinalele Cupei României să arate că vor să se califice în finală, însă craiovenii se gândesc să facă un joc bun acasă pentru a avea prima şansă în retur.
“Ne va aştepta un meci foarte greu, ei au odihnit câţiva jucători pentru acest meci. Cu siguranţă vor fi odihniţi şi dornici să arate că vor să meargă mai departe. Dar jucăm acasă şi trebuie să facem un joc bun să facem un prim pas bun pentru a ne califica. Trebuie să facem un meci bun acum acasă şi să avem prima şansă în retur. Deocamdată mă gândesc la ambele trofee. Atât timp cât sunt şanse matematice noi încă ne gândim. Noi ne gândim să câştigăm pentru noi şi pentru suporteri, nu pentru celelalte echipe”, a spus Bancu.
Universitatea Craiova va întâlni echipa FC Viitorul, joi, pe teren propriu, de la ora 20.00, în prima manşă a semifinalelor Cupei României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.