Marea Britanie se pregăteşte să emită instrucţiuni oficiale pentru direcţionarea către cauze umanitare din Ucraina a sumei de 2,5 miliarde de lire sterline obţinute de oligarhul rus Roman Abramovich din vânzarea clubului FC Chelsea în 2022. Guvernul britanic îi solicită acestuia să deblocheze fondurile, avertizând că, în caz contrar, riscă să fie acţionat în instanţă, potrivit The Guardian şi Reuters.
Premierul Keir Starmer a declarat în Camera Comunelor că banii proveniţi de la Abramovich, aflat sub sancţiuni britanice, vor fi transferaţi către o fundaţie nou-înfiinţată dedicată sprijinirii Ucrainei. El a subliniat că eliberarea unei licenţe pentru transfer reprezintă ultima oportunitate pentru miliardar de a se conforma, înainte ca autorităţile să recurgă la măsuri legale.
Abramovich a fost nevoit să vândă clubul Chelsea în 2022, sub presiunea guvernului de la Londra, în urma invaziei ruse în Ucraina. Clubul a fost cumpărat de un consorţiu condus de omul de afaceri american Todd Boehly, coproprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers, pentru suma de 4,25 miliarde de lire sterline.
Guvernul britanic i-a acordat lui Abramovich o licenţă specială pentru vânzarea clubului, cu condiţia ca veniturile să fie utilizate pentru sprijinirea victimelor războiului din Ucraina. Banii au fost depuşi într-un cont bancar din Marea Britanie, controlat de compania Fordstam, deţinută de Abramovich. Fondurile au rămas însă blocate din cauza divergenţelor privind destinaţia lor, respectiv dacă ar trebui cheltuite exclusiv în Ucraina sau şi în afara acesteia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Autorităţile britanice au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie care să gestioneze distribuirea fondurilor, condusă de Mike Penrose, fost director al Unicef Marea Britanie. Miniştrii au subliniat că, de-a lungul mai multor ani, au încercat fără succes să ajungă la un acord cu Abramovich pentru deblocarea banilor. Keir Starmer a afirmat că guvernul este pregătit să îl dea în judecată pentru a obţine accesul la aceste sume.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Anunţul vine în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că propunerile negociate cu oficialii americani privind un posibil acord de pace ar putea fi finalizate în curând.
Marea Britanie insistă ca fondurile să fie utilizate exclusiv pe teritoriul Ucrainei, în linie cu o iniţiativă europeană mai amplă menită să oblige Rusia să suporte costurile pentru pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile provocate de invazie. În trecut, Abramovich a cerut o abordare mai flexibilă, susţinând ca banii să fie destinaţi tuturor victimelor conflictului.
În lipsa unei deblocări rapide a fondurilor, guvernul britanic a transmis că este „pe deplin pregătit” să iniţieze acţiuni legale pentru a pune în aplicare acordul din 2022. Ministrul de finanţe Rachel Reeves a declarat că este „inacceptabil ca peste 2,5 miliarde de lire sterline, care aparţin poporului ucrainean, să rămână îngheţate într-un cont bancar din Marea Britanie”.
În paralel, liderii europeni continuă discuţiile privind un plan separat de folosire a activelor ruseşti îngheţate pentru finanţarea Ucrainei pe termen lung, o reuniune fiind programată să înceapă joi. Cea mai mare parte a acestor active, în valoare de aproximativ 185 de miliarde de euro, se află la depozitarul Euroclear din Bruxelles.
Rusia a calificat utilizarea acestor active drept un furt şi a ameninţat cu confiscarea participaţiilor investitorilor europeni din Rusia. Conform planurilor aflate în discuţie, Uniunea Europeană ar urma să acorde Ucrainei un împrumut iniţial de 90 de miliarde de euro, folosind fondurile de la Euroclear, fără a afecta însă revendicările Rusiei asupra acestora. Ucraina ar rambursa împrumutul doar dacă şi în momentul în care Rusia ar accepta să plătească despăgubiri.
- Citește și
- AEK Atena – Univ. Craiova | Cu un punct se poate face primăvară pentru olteni
- Românul care face furori în Supercars! La 17 ani pilotează un Aston Martin: "Din 46 de maşini la start, el a reuşit să obţină locul secund"
- O nouă bijuterie în Superliga! Convenţia de finanţare a stadionului a fost semnată, iar primarul a făcut anunţul: "Constructorul este foarte hotărât”
- Moment inedit în fotbalul englez. Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră
- Decizie radicală luată de Carlos Alcaraz! Tenismenul a întrerupt colaborarea după şapte ani: "Îţi mulţumesc că ai transformat visele de copil în realitate”
- OFICIAL | Claudiu Keşeru pleacă de la FC Bihor! Fostul fotbalist a dezvăluit motivul din spatele deciziei sale
- Fotbalistul de la FCSB a fost propus la Rapid chiar înaintea partidei de pe Arena Naţională: "Joacă 100% în faţa lui Koljic”
- Radu Drăguşin, prezent la întâlnirea preşedintelui Nicuşor Dan cu românii de la Londra: "E dificil să pleci de acasă"
- Sfârşitul unei ere! Terence Crawford, campion mondial neînvins în cinci categorii, se retrage din box
- "Este strigător la cer”! Dinamo şi FCSB au reacţionat după ultimele veşti legate de Arena Naţională: "Pierdem bani. Îţi dai seama ce nenorocire va fi”
- De ce a lipsit, de fapt, Octavian Popescu din lotul FCSB la victoria cu Unirea Slobozia: "Nu cumva să vă gândiţi că a fost altceva"
- Louis Munteanu, aproape de transferul carierei! Presa a dezvăluit detaliile mutării: "În capul listei scurte"
Afla mai multe despre: roman abramovich, chelsea, roman abramovich ucraina








