FC Barcelona a început noua ediţie de campionat cu dreptul, după ce a învins Real Sociedad, scor 4-2.
La primul meci fără Leo Messi, Barca l-a avut pe Braithwaite. Danezul a marcat două goluri şi a oferit o pasă decisivă în victoria Barcelonei, 4-2 cu Real Sociedad.
Pique a marcat primul în minutul 19, pentru ca Braithwaite să facă 2-0 în minutele de prelungire ale primei reprize.
Sociedad a făcut două schimbări la pauză, dar tot Barca a marcat şi tot prin Braithwaite. Acesta a punctat în minutul 59 pentru 3-0, iar formaţia lui Koeman a luat piciorul de pe acceleraţie. Suficient încât Lobete şi Oyarzabal să înscrie pentru formaţia oaspete şi să încingă finalul de meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acelaşi Braithwaite a pasat însă decisiv pentru Sergi Roberto în minutul 91, iar Barca a supravieţuit primului meci oficial fără legenda sa, Leo Messi.
Într-un alt meci al etapei, campioana Atletico Madrid a câştigat cu 2-1 pe Estadio Balaidos. Correa a marcat de două ori pentru campioni, în timp ce Iago Aspas a înscris pentru Celta din penalty.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: martin braithwaite, barcelona