După o evoluţie excelentă în UEFA Champions League, Karim Adeyemi a amplificat zvonurile privind interesul său.
Karim Adeyemi are calităţile necesare pentru a fi dorit de multe dintre echipele mari ale Europei. Cei de la Fichajes.com anunţă că prestaţia lui Adeyemi din UEFA Champions League contra Sevillei, i-a convins pe oficialii Barcelonei.
Vârful cu origini româneşti a obţinut trei penalty-uri pe Ramon Sanchez Pizjuan, iar evoluţia sa la numai 19 ani a fost una impresionantă. ”Forţă, viteză, calitate tehnică, curaj. Ingredientele unui atacant modern se regăsesc în Karim Adeyemi” notează presa iberică. Patrick Kluivert ar fi vrut să-l transfere la Barcelona încă de acum doi ani, dar chiar dacă nu a reuşit, el a rămas pe radarul puternicei formaţii iberice.
Potrivit Fichajes.com, Barca ”şi-a intensificat acum interesul pentru Adeyemi”, un fotbalist care se află şi pe lista lui Bayern Munchen sau FC Liverpool.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Recent, Adeyemi a debutat în naţionala Germaniei şi a făcut-o cum nu se poate mai bine: cu gol! El a fost unul dintre marcatorii ”Die Mannschaft” în partida cu Armenia (scor 6-0), trecându-şi numele pe lista marcatorilor, la chiar primul său meci pentru naţionala Germaniei.
Karim Adeyemi are tată nigerian şi mamă româncă. El a ales să evolueze pentru naţionala Germaniei, iar la U21 a cucerit Campionatul European de tineret alături de naţionala germană.
În vârstă de 19 ani, Adeyemi are 17 goluri şi 16 pase decisive în 59 de meciuri disputate pentru RB Salzburg. Poate evolua ca aripă (stânga sau dreapta), dar şi ca atacant central. Adeyemi a fost cumpărat de Salzburg în 2018 de la Unteraching cu 2.8 milioane de lire. Conform Daily Mail, campioana Austriei a refuzat deja o ofertă de 15 milioane de lire pentru tânărul jucător
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: karim adeyemi