FC Barcelona a învins duminică, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Espanyol Barcelona, în etapa a 12-a din La Liga.
Dani Olmo a deschis scorul pentru echipa lui Hansi Flick în minutul 12 al derbi-ului barcelonez, iar Raphinha a făcut 2-0 în minutul 23.
Patru minute mai târziu Jofre Carreras a înscris pentru Espanyol, dar golul a fost anulat de VAR pentru un ofsaid. Barcelona a profitat şi a majorat scorul la 3-0 în minutul 31, prin Dani Olmo.
Espanyol a căutat golul în repriza secundă. A mai avut un gol anulat, la Alvaro Tejero, în minutul 58, pentru ofsaid, dar a reuşit să înscrie în minutul 63, prin Javi Puado.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta a fost şi scorul final al meciului, 3-1 pentru Barcelona, care ocupă prima poziţie în clasament, cu 33 de puncte. Espanol e pe 17, cu 10 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.