Conducătorii Barcelonei au luat o decizie importantă pentru următoarea perioadă de mercato. Clubul catalan vrea să-l vândă pe fundaşul central uruguayan, care nu mai joacă la nivelul dorit.
Barcelona face prima mutare după eşecul cu Inter! Araujo este "OUT"
Conducerea Barcelonei n-a mai suportat şi a luat prima decizie majoră. Se pare că oficialii clubului sunt total nemulţumiţi de prestaţiile lui Ronald Araujo (26 de ani), fundaşul care în ultima perioadă nu a reuşit să impresioneze şi a ajuns rezervă.
De menţionat, Araujo a fost accidentat 147 de zile la începutul stagiunii curente. O leziune a tendonului l-a ţinut departe de teren până în luna decembrie. În acest sezon, fundaşul a bifat 23 de partide pentru Barcelona, în ultimele partide fiind introdus de pe bancă şi are o medie de 62 de minute/meci.
Sezonul trecut, Araujo a bifat 37 de partide, iar media de joc a fost mult mai mare, fiind vorba de 81 de minute/partidă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În partida de ieri, cu Inter, fundaşul a fost introdus în minutul 76, dar nu a avut un joc convingător, iar conducătorii catalani au luat decizia de a-l vinde în această vară.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Se pare că Deco, directorul sportiv al Barcelonei, a găsit deja înlocuitor pentru Araujo. Este vorba despre Dean Huijsen, fundaşul de la Bournemouth.