Luis Suarez (36 de ani) este aşteptat şi el la Inter Miami de foştii săi colegi de la Barcelona: Lionel Messi, Sergio Busquets şi Jordi Alba.
”Barcelona” Miami. Ce fost jucător al ”extratereştrilor” este aşteptat lângă Messi, Busquets şi Jordi Alba
Potrivit Globo Esporte, Inter Miami, gruparea patronată de David Beckham, este interesată de atacantul uruguayan Luis Suarez.
O mutare în MLS l-ar putea reuni pe acesta cu foştii săi coechipieri de la Barcelona, Lionel Messi, Sergio Busquets şi Jordi Alba.
Argentinianul a fost primul care s-a alăturat echipei din Statele Unite, el fiind urmat apoi de cei doi fotbaliştii spanioli.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Messi şi Busquets au debutat deja pentru Inter Miami, în timp ce Jordi Alba a fost anunţat oficial în urmă cu două zile.
Debutul lui Messi a fost cum nu se poate mai frumos. A marcat dintr-o lovitură liberă, la ultima fază a meciului, unul pe care l-a început ca rezervă.
Revenind însă la Luis Suarez, el este sub contract cu brazilienii de la Gremio până în decembrie 2024, după ce a semnat cu aceştia în ianuarie 2023.
"Pistolero", în vârstă de 36 de ani, a mai jucat în cariera sa la Nacional (Uruguay), Groningen şi Ajax (Olanda), Liverpool, Barcelona şi Atletico de Madrid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- ”E genul lui Roberto Carlos”. Gigi Becali, dat pe spate de un fotbalist după victoria cu Dinamo: ”E foarte puternic”
- OFICIAL | Al Nassr a mai dat o lovitură! Un nou star adus lângă Cristiano Ronaldo
- Manchester City, pregătită să-i dea o lovitură Barcelonei! Superstarul căruia i-a oferit un contract valabil până în 2027
Afla mai multe despre: barcelona, inter miami, luis suarez, mls