Presa din apropierea clubului catalan anunţă că FC Barcelona va miza din sezonul viitor pe Emerson, fundaş dreapta brazilian, actualmente la Betis Sevilla.
12 milioane de euro a plătit FC Barcelona pentru Emerson Aparecido Leite De Souza Junior, un fundaş dreapta brazilian, pe care campioana Spaniei l-a adus de la Atletico Mineiro în 2019. Imprumutat pentru două sezoane la Betis Sevilla, Emerson a jucat în 26 de meciuri pentru gruparea andaluză, a maract de trei ori şi a oferit cinci pase decisive. Suficient pentru ca Barca să vrea să-l aducă înapoi, după numai un sezon.
Presa din Catalonia scrie că antrenorul Quique Setien vrea să mizeze pe Emerson ca titular din stagiunea viitoare. In condiţiile în care Nelson Semedo va pleca cel mai probabil de pe Camp Nou, iar Sergi Roberto este doar o improvizaţie în acea zonă, Emerson are şanse bune să devină un titular constant din viitoarea stagiune.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
In vârstă de 21 de ani, fundaşul brazilian este un jucător ofensiv, cu o tehnică foarte bună, iar apariţiile sale în atac aduc aminte de stilul Dani Alves. Emerson este însă mult mai înalt ca Alves şi ceva mai disciplinat pe fază defensivă. Poate evolua şi ca mijlocaş de bandă, iar în prezent este cotat la 18 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.