Dani Alves (37 de ani), fostul fundaş dreapta al Barcelonei, a vorbit despre plecarea sa de pe Camp Nou într-un interviu acordat celor de la Marca. Acum la Sao Paolo, în Brazilia, Alves a spus că, dacă ar fi fost tratat corect, şi acum ar fi fost la FC Barcelona.
"Aş fi rămas la FC Barcelona pentru toată viaţa, dar mi s-a părut lipsit de respect că au vrut să mă arunce şi să mă facă să plec pe uşa din spate. Dacă m-ar fi tratat aşa cum ar fi trebuit, şi acum eram la FC Barcelona. Am refuzat mulţi bani de la Real Madrid, un club mare, pentru a semna cu Barca şi nu am vrut să fiu dat afară. Voiam să plec atunci când simţeam eu că e momentul.
Am ştiut că vor să mă forţeze să plec. Nimeni nu a vorbit cu mine după ce contractul meu s-a terminat! Am plecat la Juventus ca să le arăt celor de la Barcelona că încă am nivelul bun pentru a reveni pe Camp Nou. Am avut curajul să spun că Barcelona e casa mea şi am vrut să mă întorc, le-am şi spus. Dar nimeni nu a avut curaj să admită că a greşit în privinţa mea!", a spus Dani Alves, conform Marca.
Dani Alves a plecat de la FC Barcelona în 2016 şi a semnat cu Juventus, iar după un an a plecat la PSG, din Italia. Acum, din vara lui 2019, Alves a semnat cu Sao Paolo şi mai are contract cu brazilienii până în 2022.
Cu Barcelona, fundaşul dreapta a câştigat multe trofee majore, printre care şase titluri de campion al Spaniei, trei Ligi ale Campionilor, trei Supercupe ale Europei şi trei Mondiale ale Cluburilor.
Dani Alves e cel mai titrat fotbalist din istorie, cu 41 de trofee.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dani alves, barcelona