Barcelona s-a hotărât asupra înlocuitorului lui Nelson Semedo (26 de ani), fundaşul dreapta portughez care va fi vândut în această vară după ce agentul său, Jorge Mendes, a prezentat clubului o ofertă concretă. Sergino Dest (19 ani) de la Ajax este perceput drept cel care e cel mai potrivit să îi ia locul.
Dest, un fundaş olandezo-american, joacă la Ajax şi a impresionat în sezonul trecut la Ajax şi Barcelona îl are pe "radar" pentru a-l înlocui pe Nelson Semedo. Doar că transferul său nu va fi unul uşor pentru catalani, care au probleme din punct de vedere financiar. Barca a oferit 10 milioane de euro, propunere refuzată de Ajax care solicită nu mai puţin de 25.
Mundo Deportivo scrie că şefii Barcelonei şi cei ai lui Ajax vor continua să negocieze pentru transferul lui Sergino Dest, iar catalanii ar dori să-l împrumute mai întâi pe fundaş, cu obligativitate de cumpărare definitivă în vara lui 2021.
Acum câteva luni, când a aflat despre interesul Barcelonei pentru el, Dest a apărut, în câteva filmări de pe reţelele sociale, îmbrăcat în treningul blaugrana, ceea ce ar putea reprezenta un avantaj în lupta cu Bayern pentru semnătura sa.
Barcelona are concurenţă pentru transferul lui Sergino Dest. Bayern Munchen, campioana Europei, îl vrea şi ea pe fundaşul lui Ajax.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sergino dest, transfer, fc barcelona, oferta, ajax