Xabi Alonso nu mai este antrenorul celor de la Real Madrid, iar conducerea lui FC Barcelona a reacţionat după această veste.
Reacţia unui oficial important de la Barcelona, despre plecarea lui Xabi Alonso de la Real Madrid
Actualul director sportiv al FC Barcelona, Deco, a vorbit despre demiterea lui Xabi Alonso de la Real Madrid în emisiunea El Larguero de la Cadena SER, la doar 24 de ore după eşecul din finala Supercupei Spaniei.
Potrivit portughezului, contextul mediatic şi aşteptările din jurul marilor cluburi precum Real sau Barcelona complică întotdeauna gestionarea antrenorilor.
”Munca lui Xabi Alonso decurgea bine la început, nu era în funcţie de mult timp, dar după o înfrângere împotriva celui mai mare rival, totul se complică. Nu pot spune mai multe, deoarece nu sunt implicat în managementul zilnic”, a explicat el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deco a subliniat, de asemenea, presiunea care însoţeşte deciziile în aceste cluburi: ”Când pierzi, nu eşti în cea mai bună dispoziţie pentru a lua anumite decizii. Uneori trebuie să acţionezi rapid, chiar dacă nu este ideal”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Real Madrid a anunţat, luni seară, că Xabi Alonso nu va mai fi antrenor al echipei, el ocupând această funcţie din vara anului trecut.
- Citește și
- Manchester United are antrenor. El e alesul conducerii pentru a-l înlocui pe Ruben Amorim
- Rooney vrea să revină la Manchester United: "Este nevoie de oameni care cunosc acest club"
- Surpriză în Cupa Franţei! PSG, deţinătoarea trofeului, eliminată de rivala Paris FC. Reacţia lui Luis Enrique: ”Este nedrept”
Afla mai multe despre: barcelona, real madrid, laliga








