You are here:

Basarab Panduru a numit jucătorul pe care Universitatea Craiova ar fi putut să obţină ”opt milioane de euro”: ”Mare calitate şi mare viteză”

Basarab Panduru a numit jucătorul pe care Universitatea Craiova ar fi putut să obţină ”opt milioane de euro”: ”Mare calitate şi mare viteză”

Universitatea Craiova

Comentarii

Universitatea Craiova s-a impus fără emoţii în meciul cu Farul, scor 2-0, în etapa a noua din Superliga. Oltenii au rămas neînvinşi în actuala ediţie de campionat şi s-au distanţat la patru puncte de Rapid, ocupanta locului doi.

Nsimba şi-a încercat şansa în minutul 3, şutând de la distanţă la poarta oaspeţilor, pentru ca în minutul 17 să îl lanseze pe Al Hamlawi, însă acesta nu l-a putut învinge pe Buzbuchi. Francezul a reuşit totuşi să deschidă scorul în minutul 22, când a fost rândul lui Al Hamlawi să îi paseze excelent, iar Nsimba a marcat peste portarul constănţean.

Oaspeţii au ratat prin Răzvan Tănasă, în minutul 42, apoi a fost din nou o ratare a lui Nsimba, în minutul 58. Portarul oltenilor, Isenko a respins şutul lui Cristian Ganea, din minutul 65, iar în minutul 76 a venit şi golul al doilea al Craiovei.

Bancu a centrat în careu, Dican a vrut să respingă şi a împins în poartă mingea. Buzbuchi a mai apărat odată, în minutul 87, la şutul lui Mihnea Rădulescu şi Universitatea Craiova a învins cu 2-0 pe Farul.

Panduru l-a elogiat pe Nsimba. Francezul transferat în vară face furori în Bănie

După meciul de pe Stadionul Ion Oblemenco, Basarab Panduru a avut un discurs laudativ la adresa lui Steven Nsimba, atacantul francez în vârstă de 29 de ani.

Fotbalistul venit în vară din a treia ligă franceză a deschis scorul cu un gol frumos şi a ajuns la cota cinci, după doar şapte partide disputate.

În studioul Prima Sport, Basarab Panduru a susţinut că Mihai Rotaru ar fi putut să obţină o sumă importantă pe un eventual transfer al lui Nsimba, în cazul în care acesta ar fi fost cu câţiva ani mai tânăr.

”Este un jucător de 29 de ani şi este o mică problemă, dar el, dacă avea 24 de ani în momentul ăsta, şi uitându-mă la Craiova care a vândut jucători pe 6-7-8 milioane, nu cred că greşesc: merita (n.r.- Nsimba) sumă asta, dacă avea 24 de ani.

29 (n.r.-de ani) nu sunt chiar puţini. Şi aşa te miri ce caută pe aici. Este un jucător de mare calitate şi de mare viteză”, a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.

Afla mai multe despre: superligauniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare