Basarab Panduru a vorbit despre derby-ul din Bănie dintre Universitatea Craiova şi FCSB.
FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii 1. Golul a fost marcat de Mamut, care a trimis mingea în poartă cu o execuţie tehnică. Fostul jucător al Craiovei a fost introdus pe teren pe parcursul reprizei secunde.
Atacantul sosit de la Universitatea Craiova a marcat primul gol la FCSB într-un moment crucial pentru echipa sa, aflată în plină cursă pentru recuperarea punctelor faţă de liderul CFR Cluj. Spre finalul partidei din Oltenia, Ivan Mamut a marcat cu călcâiul şi a adus trei puncte importante pentru echipa antrenată de Toni Petrea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, expertul OrangeSport, Basarab Panduru, nu a fost impresionat de mutarea făcută de Toni Petrea. Panduru susţine că Mamut a fost norocos şi că schimbarea făcută de Petrea nu a fost inspiraţie de moment.
”Un fundaş are şanse mai mari să dea gol decât Mamut! Un noroc chior!”
”Un fundaş are şanse mai mari să dea gol decât Mamut. Avea 0 şanse să marcheze gol. Nu ai cum sa bagi un jucator care nu dă goluri. Scoţi doi jucători care dau goluri, nu poţi să bagi pe unul care nu marchează. E un ditamai norocul.
Nici măcar inspiraţie. Inspiraţie e atunci când ai pe bancă Keşeru şi Rusescu şi alegi pe care să îl bagi în teren pe unul dintre ei. Nu e inspiraţie, ţi-a iesit un noroc chior”, a spus Panduru, în exclusivitate, la Orange Sport.
Clasamentul play-off-ului: 1. CFR Cluj – 54 de puncte, 2. FCSB – 52, 3. Universitatea Craiova – 45, 4. FC Voluntari – 31, 5. Farul – 29, 6. FC Argeş – 27.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb-toni petrea-basarab panduru