You are here:

Bătăi de cap pentru Chivu: un fotbalist de bază de la Inter s-a accidentat! Cât va lipsi

Bătăi de cap pentru Chivu: un fotbalist de bază de la Inter s-a accidentat! Cât va lipsi

Inter Milano

Comentarii

Inter Milano şi-a pierdut un jucător important înainte de meciul cu Como!

Bătaie de cap pentru Chivu. Lautaro Martinez, OUT pentru următoarele meciuri

Inter Milano va fi din nou nevoită să se descurce fără căpitanul şi golgheterul său, Lautaro Martinez, care este încă accidentat, în meciul de duminică împotriva echipei Como, din etapa a 32-a a Campionatului Italiei, a anunţat vineri liderul din Serie A.

Astfel, Chivu nu se va putea baza pe căpitanul de la Inter o perioadă.

„Examenele (efectuate vineri) au stabilit că suferă de o uşoară durere musculară la muşchiul solear al piciorului stâng”, a indicat Inter într-un scurt comunicat.

Nu s-a precizat cât timp va fi indisponibil, dar potrivit La Gazzetta dello Sport, căpitanul argentinian al echipei nerazzurri ar putea rata următoarele trei meciuri ale echipei sale, printre care cel din etapa a 33-a din Serie A împotriva lui Cagliari şi returul semifinalei din Cupa Italiei, tot împotriva lui Como, pe 20 aprilie.

Martinez, liderul clasamentului golgheterilor din campionatul italian cu 16 goluri, a fost indisponibil timp de o lună şi jumătate între sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie din cauza unor probleme musculare.

La revenirea sa în competiţie, în weekendul trecut, a marcat o dublă împotriva AS Roma, învinsă cu 5-2. În absenţa sa, Inter a traversat o lună martie dificilă, cu două înfrângeri şi un egal în trei etape de campionat.

  • Clubul lombard este liderul campionatului, cu şapte puncte avans faţă de Napoli (locul 2), nouă faţă de AC Milan (locul 3) şi paisprezece faţă de Como (locul 4), cel mai puternic adversar al său până la finalul sezonului.

Împotriva lui Como, antrenorul Interului, Cristian Chivu, ar trebui să-i alinieze în atac pe Marcus Thuram şi pe revelaţia sezonului italian, Francesco Pio Esposito.

Afla mai multe despre: chivuinterlautaro martinez 

viewscnt
Articole similare