Flick ar putea prelua naţjonala Germaniei după plecarea lui Joachim Low. Flick a fost secundul lui Low din 2006 şi până în 2014.
Hansi Flick a venit în urmă cu 2 ani la Bayern, formaţie cu care a câştigat titlul în Germania şi Liga Campionilor. Presa din Germania anunţă că cele două parţi s-ar putea despărţi în vara acestui an, iar favorit la preluarea campioanei din Bundesliga este Julian Nagelsmann, actualul manager al celor de la RB Leipzig. Leipzig ar fi dispusă să îl lase pe Nagelsmann să plece pentru o sumă cumprinsă între 15 şi 20 de milioane de euro.
"Nu au existat şi nu există discuţii. Acest lucru este valabil şi pentru agenţii mei, pentru că nu ar lua decizii înainte să mă consulte. Nu ştiu de unde are Lothar aceste informaţii". a declarat pentru presa din Germania actualul manager al celor de la Leipzig.
Nagelsmann este din 2019 la Leipzig, formaţie cu care a avut rezultate remarcabile. 87 de meciuri are Nagelsmann pe banca lui Lepizig, formaţie cu care a înregistrat 52 de victorii, 20 de remize şi 15 înfrângeri. Acesta mai are contract cu Leipzing până în 2023.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Flick ar putea prelua naţjonala Germaniei după plecarea lui Joachim Low. Flick a fost secundul lui Low din 2006 şi până în 2014. A urmat o perioadăde 5 ani în care a lucrat pentru Federaţia Germană de Fotbal, iar în 2019 a preluat-o pe Bayern, formaţie cu care a câştigat 6 trofee.
Articol postat de ANDREI BADEA
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bayern munchen