You are here:

Becali a anunţat un nou transfer la FCSB: "L-am luat că e războinic, e luptător". Ce bani a plătit şi ce salariu va avea fotbalistul

Becali a anunţat un nou transfer la FCSB: "L-am luat că e războinic, e luptător". Ce bani a plătit şi ce salariu va avea fotbalistul

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a anunţat că l-a cumpărat pe fundaşul central Mihai Popescu, de la Farul Constanţa.

"L-am luat azi pe Popescu, de la Farul. A semnat 1 an plus 1 an. Am dat 250.000 de euro pe el şi lui îi dau 15.000 de euro pe lună. Aveam nevoie de fundaş central. Vin competiţiile peste noi.

Mie îmi plăcea de când era la Dinamo. El mi-a scăpat printre degete că nu ştiam. Nu stăteam eu să văd când e liber Popescu. Dar mi-a plăcut de el când ne-a dat el gol odată cu capul dintr-un corner. Acum vreo 3-4 ani, era la Dinamo.

Şi îmi plăcea de el că e războinic, e luptător. Fundaşul central trebuie să aibă peste 1,80 m şi să fie puternic. Nu e puternic, nu ai ce să faci, la revedere" , a spus Gigi Becali la fanatik.ro.

FCSB - UTA 2-0

FCSB a învins-o pe UTA cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, în etapa a 8-a Superligii.

FCSB a obţinut doar a doua sa victorie în acest campionat.

Campioana s-a impus prin golurile marcate de sud-africanul Siyabonga Ngezana (16), cu o lovitură de cap, după o lovitură liberă executată de Octavian Popescu, şi de Alexandru Băluţă (87), după o pasă oferită de Daniel Popa.

FCSB a ratat un penalty (58), şutul lui Alexandru Băluţă fiind apărat de portarul Robert Popa. Lovitura de pedeapsă a fost acordată pentru un henţ comis de Ibrahima Conte la şutul lui William Baeten.

FCSB a mai avut ocazii bune de gol prin Băluţă (71), al cărui lob a fost agăţat de portarul Robert Popa, şi Malcom Edjouma (79), care a reluat din voleu, dar mingea a fost blocată de Ravy Tsouka.

UTA a ratat şanse mari de gol prin Jordan Kadiri (2) şi Alexandru Cîmpanu (54), din poziţii ideale. Şutul lui Raoul Cristea (90+4), din marginea careului, a fost apărat de Ştefan Târnovanu.

FCSB venea după două înfrângeri consecutive în Superligă.

UTA are două egaluri şi două înfrângeri în ultimele patru etape.

 

 

 

 

Afla mai multe despre: becali 

viewscnt
Articole similare