În ultima etapă a sezonului regulat, FCSB a fost învinsă cu 4-0 de Rapid, iar acum, odată cu intrarea în play-off, giuleştenii au venit la doar patru puncte în spatele echipei lui Gigi Becali, care ocupă prima poziţie în clasament.
Gigi Becali şi-a criticat jucătorii în urma meciului cu Rapid, de pe Arena Naţională, însă, deşi n-a impresionat, Luis Phelipe va mai primi şanse în continuare din partea patronului de la FCSB.
"Îl vom mai vedea în meciuri pe Luis Phelipe, dar vom vorbi cu el. Să nu mai încerce călcâie, că nu e Maradona. La fel şi Coman. Şi-au luat măsuri cei de la Rapid, a jucat bine Braun" , a declarat Gigi Becali, după meciul cu Rapid, la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rapid - FCSB 4-0
Rapid Bucureşti a învins-o, sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-0, pe FCSB, în etapa a 30-a din Superligă, ultima a sezonului regulat.
Arena Naţională a fost plină la derby-ul campionatului, dar prima repriză nu a avut prea multe faze de poartă. Rrahmani a tras pe lângă în minutul 13, apoi tot el a cerut penalty la un duel cu Dawa, în careu, însă arbitrul Haţegan nu a acordat nimic. Primul gol al giuleştenilor a venit în minutul 33, când Paul Iacob a trimis cu o lovitură de cap în plasa laterală, din lovitura liberă executată de Papeau.
Florinel Coman a trimis puţin pe lângă poartă, în minutul 35, iar în minutul 49 Alexandru Băluţă a marcat, dar golul a fost anulat din cauza unei poziţii de offside. Mai pragmatici, rapidiştii au făcut 2-0 în minutul 53, prin Albion Rrahmani. În minutul 74 Ermal Krasniqi a înscris pentru 3-0, iar Albion Rrahmani a reuşit dubla în minutul 83, ducând scorul la 4-0.
Cu această reuşită, Rrahmani a ajuns la 13 goluri în acest sezon. Rapid s-a impus cu 4-0 şi este pe locul secund, cu 55 de puncte. FCSB rămâne lider, cu 64 de puncte. După înjumătăţirea punctelor, în play-off, Rapid va avea 28 de puncte, iar FCSB va fi lider cu 32 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- RAPID: Aioani - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Bădescu – Hromada (Djokovic 72), Hasani (Burmaz 84), Oaidă – E. Krasniqi (Funsho Bamgboye 77), A. Rrahmani, Papeau (Petrila 77). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
- FCSB: Târnovanu - V. Creţu, Dawa, Ov. Popescu, Radunovic - Olaru, Ad. Şut (Alhassan 72), Lixandru (Luis Phelipe 63) - Oct. Popescu (Pandele 63), Al. Băluţă (Miculescu 63), Fl. Coman. ANTRENOR: Elias Charalambous
Afla mai multe despre: gigi becali