Gigi Becali a recunoscut că a fost surprins de vestea finalului de an: Dan Şucu a devenit acţionar majoritar la Genoa, club de mare tradiţie din Serie A.
Dan Şucu a surprins pe toată lumea în fotbalul românesc. După investiţiile din ultimii ani de la Rapid, omul de afaceri a cumpărat acum şi pachetul majoritar al clubului Genoa.
Vestea l-a surprins chiar şi pe marele rival al lui Şucu din fotbalul românesc, Gigi Becali, care a dezvăluit că a fost foarte aproape de a cumpăra şi el un club de mare tradiţie din Anglia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"M-a surprins vestea asta, chiar m-a surprins. Cum să arunci cu banii în fotbalul italian? Poate ştie el ceva şi noi nu ştim. Acum e bine şi pentru Rapid. Dacă va fi un jucător acolo care nu va face faţă în Serie A, poate va face faţă la Rapid.
Rapid va avea doar de câştigat. Mă gândisem şi eu acum mulţi ani să iau o echipă de tradiţie din Anglia, West Ham, parcă, nu mai ştiu. Era o echipă din liga a doua de 25 de milioane de euro.
Am vrut să o iau ca să duc jucători români să joace acolo, dar mi-a spus MM Stoica să nu mă bag că retrogradez acolo, nu am cum să promovez. MM mi-a spus că liga a doua din Anglia e foarte puternică.
Eu mă gândeam că iau clubul, dau salarii de 20-25 de mii de euro şi încasez banii ăia din drepturile de televizare. Eram mai tânăr şi mă gândeam să fac o afacere. De aia zic acum că şi Şucu are în cap o afacere.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu mă gândeam eu să fac fotbal în Anglia, eu îmi doream să fac o afacere. Dar mi-a spus MM: <<Gigi, tu crezi că te aşteaptă ăia pe tine? Crezi că aşteaptă ăia să dai tu 25 de milioane pe o echipă ca să o bagi tu în Premier League? Ar face altul treaba asta>>.
Era clar că nu mă aşteptau ăia pe mine. La fel şi Şucu. Nu se duce Şucu să facă fotbal în Italia, se duce pentru afaceri" , a spus Gigi Becali la Prima Sport.
Şucu a preluat clubul Genoa
Principalul acţionar al echipei Rapid, Dan Şucu, a devenit, miercuri, acţionar majoritar al clubului italian Genoa, a anunţat gruparea din Serie A pe site-ul său oficial.
''Genoa a anunţat că, în urma unei majorări de capital la 45.356.262 de euro, din care 5.356.262 euro cu titlu gratuit şi alţi 40.000.000 de euro plătiţi pe 14 decembrie, Consiliul de Administraţie a aprobat oferta investitorului român Dan Şucu. Investitorul român, printr-un vehicul propriu de investiţie, a subscris la întreaga majorare de capital, obţinând în schimb o participaţie la capitalul social de circa 77% din Genoa CFC, lăsându-i în minoritate pe precedenţii acţionari'', se arată în comunicat.
Iniţiativa lui Şucu va ''oferi clubului resursele necesare pentru a-şi consolida ambiţiile sportive'', se mai arată în document.
Născut la Bucureşti, pe 25 aprilie 1963, Şucu este fondatorul Mobexpert, cel mai mare brand de mobilă din România, cu peste 2.200 de angajaţi.
Clubul notează că Şucu este un lider şi în sectorul imobiliar, iar din 2022 este implicat şi în media, cu un rol cheie în cotidianul de business ''Ziarul Financiar''.
Genoa ocupă locul 13 în Serie A după 16 etape, cu 16 puncte.