You are here:

"Becali a făcut schimbările, să nu vină Charalambous să ne spună că el le-a făcut". Reacţia categorică a lui Panduru după declaraţiile antrenorului de la FCSB

"Becali a făcut schimbările, să nu vină Charalambous să ne spună că el le-a făcut". Reacţia categorică a lui Panduru după declaraţiile antrenorului de la FCSB

FCSB

Comentarii

FCSB s-a impus cu 2-1 în deplasarea de la Sepsi şi a venit la trei puncte în spatele liderului din play-off, Farul Constanţa.

Deşi echipa sa se afla în avantaj la pauza partidei de la Sf. Gheorghe, Elias Charalambous a făcut două schimbări. În ciuda explicaţiilor oferite de antrenorul FCSB-ului, experţii Viorel Moldovan şi Basarab Panduru sunt siguri că mutările de la pauză au fost deciziile patronului Gigi Becali.

"Nu mai contează cine a făcut schimbările, dacă au fost făcute pe aceeaşi lungime de undă cu Becali... Aceleaşi schimbări le făcea şi patronul de fiecare dată, iar asta înseamnă că au aceeaşi viziune. Edjouma chiar a făcut un joc modest, a fost schimbat pe bună dreptate la pauză" , a declarat Viorel Moldovan.

"Probabil că el chiar a mai făcut schimbări la pauză, dar acum Gigi Becali a făcut schimbările, cine să le facă? A, Charalambous s-a agitat, a dat indicaţii, dar să vină acum să spună că el a făcut schimbările..." , a spus Panduru.

  • Elias Charalambous: "Nu trebuie să aşteptăm să pierdem pentru a vedea ce greşeli facem.
    La fostele echipe am făcut schimbări şi înainte de pauză.
    Dacă simt că trebuie să schimb, nu contează în ce minut suntem"

Sepsi - FCSB 1-2

FCSB a învins-o pe Sepsi, în deplasare, scor 2-1, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Superligii.

Meciul de la Sf Gheorghe s-a jucat în primele 20 de minute. Sepsi a deschis scorul în minutul 6, când Radunovic a deviat în propria poartă şutul lui Ştefănescu.

Compagno a egalat după doar două minute, lobându-l pe Niczuly, iar în minutul 19 Florinel Coman a înscris golul prin care roş-albaştrii au trecut în avantaj, după o combinaţie cu Radunovic.

În minutul 63 Safranko a egalat după un şut respins al lui Aganovic, dar după consultarea sistemului VAR, arbitrul a anulat golul pentru offside. FCSB este pe locul 3 în clasament, cu 33 de puncte, la doar trei puncte de liderul Farul Constanţa.

  • SEPSI: Niczuly – R. Dimitrov, M. Bălaşa, Ninaj, A. Dumitrescu - Aganovic, N. Păun, J. Rodriguez (Papa 64) - Safranko, Tudorie (Rondon 64), Ştefănescu (I. Gheorghe 81). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
  • FCSB: Târnovanu - Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic - Olaru, Ad. Şut (I. Cristea 77), Edjouma (Ovidiu Popescu 46) – Cordea (Miculescu 46), Compagno, Fl. Coman (V. Creţu 82). ANTRENOR: Mihai Pintilii

Afla mai multe despre: becali 

viewscnt
Articole similare