FCSB s-a impus cu 5-1 în meciul cu CS Mioveni şi a urcat pe locul 4 în Superligă. În urma parcursului bun al echipei sale, care are patru victorii consecutive în campionat, Gigi Becali a făcut o comparţie între Nicolae Dică şi Mihai Pintilii.
"În ultimele meciuri, am jucat un fotbal cum îmi place mie. Se joacă mai mult fotbal de când a venit Pintilii. Acum el este antrenor. Ce rost are să mă gândesc acum la alt antrenor când el a luat echipa de pe locul 9 şi acum suntem pe 4. Am câştigat meciuri importante cu Craiova, cu Rapid.
Pintilii le-a dat plăcerea de a juca fotbal, adică a făcut antrenamente mai mult cu mingea. Fără plictiseală şi scheme tactice. Şi e altceva. Nu mă refer doar la meciul ăsta. Dar am văzut o atitudine foarte agresivă, presing foarte sus. Ce jucam noi în cupele europene când erau în teren Bourceanu, Pintilii. Făceam presing avansat" , a declarat Gigi Becali la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB - CS Mioveni 5-1
FCSB a învins-o, luni seară, cu scorul de 5-1, pe CS Mioveni, în ultimul meci al etapei a 19-a din Superligă.
Pentru FCSB au marcat Edjouma (31), Şut (45 şi 77), Coman (58) şi Radalavescu (87). Golul echipei CS Mioveni a fost marcat de Antal (74).
Meciul a început cu 10 minute întârziere, deoarece jucătorii de la CS Mioveni au protestat împotriva conducerii clubului, fiind neplătiţi de patru luni.
În clasament, FCSB este pe 4, cu 32 de puncte, iar CS Mioveni este pe ultimul loc, cu 8 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: becali