FCSB trece printr-o perioadă excelentă şi a uitat de seria de înfrângeri pe care a avut-o în Liga I. Vicecampioana României s-a impus la Universitatea Craiova şi a reintrat în cursa pentru titlu.
Deşi nimeni nu-i mai dădea nicio şansă în acest sezon, FCSB a trecut cu bine peste primele meciuri din seria teribilă în care este implicată şi a venit la 10 puncte în spatele liderului CFR Cluj. Echipa patronată de Gigi Becali s-a impus în faţa Viitorului, apoi a câştigat pe terenul Universităţii Craiova, iar acum se pregăteşte pentru meciul cu echipa lui Dan Petrescu.
Cum Dennis Man şi Dragoş Nedelcu urmează să se revină pe teren, Gigi Becali este acum în culmea fericirii şi pune toţi banii pe jucătorii săi. După ratarea calificării în grupele Europa League, pentru al doilea sezon consecutiv, patronul roş-albaştrilor speră acum ca echipa lui Bogdan Argeş Vintilă să se impună măcar în campionat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Becali, planuri mari la FCSB
"Echipa noastră de acum nu are cum să fie batută de cineva. E greu să o baţi. Mai ales peste o lună când o să revină şi Dennis Man. Eu v-am spus, aşteptaţi luna decembrie şi să vedeţi altă echipă. Tot ce s-a făcut, a fost controlat. Când toată lumea râdea că suntem pe ultimul loc, eu râdeam de ce spuneau alţii.
În decembrie, vreau să fiu pe primul loc. Noi avem echipă mare şi trebuie să fim pe primul loc. E adevărat că avem un meci cu CFR Cluj, care e foarte greu, dar jucăm pe Arena Naţională şi e greu să fim bătuţi de cineva. Mai avem meciuri cu Chindia, Clinceni şi Dinamo, care sunt foarte uşoare, aşa că vreau să luam 30 de puncte în 10 meciuri. Echipa e prea puternică, nu se mai atinge nimeni de noi" , a declarat Gigi Becali la Pro X.
Mai ai câteva secunde? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.