FCSB traversează cea mai dificilă perioadă din ultimele sezoane. Echipa este pe locul 10 în Liga I, iar acum se pregăteşte pentru returul cu Mlada Boleslav, din turul trei preliminar al Europa League.
După remiza albă din prima manşă cu Mlada Boleslav, FCSB are mari emoţii în privinţa calificării în play-off-ul Europa League. De altfel, acesta este şi principalul obiectiv al lui Gigi Becali în această vară. Patronul roş-albaştrilor ţine cu orice preţ să se califice în grupele competiţiei şi a declarat, în nenumărate rânduri, că nu va mai vinde niciun jucător până când nu va fi sigur de calificarea în grupele Europa League.
Astfel, Becali a refuzat oferte pe bandă rulantă în această vară, mai ales după Campionatul European de tineret. România a avut evoluţii excelente în Italia şi în San Marino, iar printre cei remarcaţi s-a regăsit şi Florinel Coman. Mijlocaşul de 21 de ani a fost urmărit insistent de cluburi importante, iar unul dintre acestea a fost chiar Sporting Lisabona.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu ştiu nimic de Galatsaray, ştiu de altcineva. Coman a primit ieri de la cineva o ofertă din Portugalia, de 8 milioane. şi am spus că nu-l dau. Am spus că Man, Moruţan, Coman nu vorbim despre ei decât de la 30-40 de milioane în sus" , declara Becali.
Becali refuză oferte. FCSB, probleme să-l ţină pe Coman
Chiar săptămâna trecută, Marius Niculae recunoştea la Telekom Sport că Florinel Coman este urmărit de cluburi importante din Portugalia. Fostul jucător al lui Sporting le-a dat informaţii lusitanilor, astfel că probabilitatea ca mijlocaşul să plece de la FCSB este tot mai mare.
"Chiar m-a sunat cineva din Portugalia, îl urmăresc pe Florinel Coman, îl au sub lupă. E o echipă importantă, nu pot să dau nume. (Sporting?) O echipă importantă, nu neapărat Sporting. Sunt mai multe echipe care îl urmăresc şi mi-au cerut detalii despre Florinel Coman. 4 milioane şi ceva... cam acela ar fi şi un preţ real al lui Florinel Coman, cu toate că Gigi o să ceară 10-15 milioane" , a declarat Marius Niculae.
Iar marea lovitură a venit de la Florinel Coman. Imediat după înfrângerea suferită de FCSB în faţa celor de la FC Voluntari, mijlocaşul a recunoscut că Sporting Lisabona se interesează de serviciile sale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"E un club foarte mare şi vom vedea ce va fi. De ce nu? Pot pleca, dar acum nu mă gândesc la plecare, mai ales că trecem printr-un moment foarte greu" , a spus Florinel Coman.