Denis Alibec ar putea pleca de la Astra mai repede decât se aştepta, fiind dorit de gruparea turcă Trabzonspor, dispusă să plătească aproximativ două milioane de euro în schimbul vârfului.
Patronul FCSB, Gigi Becali, spune că un transfer al lui Alibec l-ar mulţumi, în condiţiile în care în contractul cu Astra există o clauză conform căreia echipa roş-albastră ar urma să încaseze un milion de euro, dacă internaţionalul român va fi vândut în primul an de la revenirea la Astra.
"Dacă e adevărat, e foarte bine! Eu am o clauză că dacă îl vând mai devreme de un an, trebuie să-mi plătească şi mie un milion. Trebuie să-mi dea un milion peste un an şi am pus clauză să-mi mai dea un milion dacă îl vând mai repede", a declarat Gigi Becali la ProX.
În vârstă de 27 de ani, Alibec e cotat în acest moment de Transfermarkt la 1 milion de euro. Campion cu Astra în 2016, Alibec s-a transferat la FCSB la începutul lui 2017, pentru 2 milioane de euro, însă a revenit la Astra în această vară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, alibec, fcsb