Gigi Becali a fost prezent, vineri, la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti pentru slujba de înmormântare a legendarului antrenor Mircea Lucescu.
Becali consideră că acum un rol important îi revine lui Răzvan Lucescu: “Dar acum e momentul de care nimeni nu a spus. El a spus Răzvan n-a avut nevoie să se ocupe numai de fotbal, am avut eu grijă să-i rezolv toate. Acum o să-i spun, Răzvane, nimeni nu poate ajuta acum, numai el poate să-l ajute şi voi (n.r. – către presă).
Trece un cerşetor, îi dai 100 de lei, zici pentru nea Mircea. Dar e prea puţin ca să poţi să ridici sufletul. Ca să poată Răzvan trebue să intre în rol, o să-i spun ce să facă. El se poate ocupa de sufletul lui”.
Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg a fost restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mircea Lucescu a murit, marţi, la vârsta de 80 de ani. El a condus ultimul său meci în 26 martie, când naţionala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
El şi-a dedicat peste 60 de ani fotbalului, fiind unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi antrenori din lume.
Afla mai multe despre: becali








