Gigi Becali a comentat posibilele schimbări făcute de CFR Cluj în această vară, în cazul în care plecarea lui Dan Petrescu de la echipă se va confirma.
Edi Iordănescu şi Victor Piţurcă sunt cei doi antrenori aflaţi în carţi pentru preluarea campioanei, însă patronul FCSB nu e convins că cei doi pot avea rezultate cu echipa formată de Petrescu. Mai mult, Becali a ironizat varianta Edi Iordănescu, precizând că fostul tehnician al Astrei va impune un stil mai ofensiv şi-l va folosi mai mult pe Alexandru Ioniţă, iar echipa va avea de suferit din punct de vedere defensiv.
Becali spune că nu ia deloc în calcul varianta aducerii lui Dan Petrescu nici în viitor, chiar dacă tehnicianul campioanei ar deveni liber de contract. Motivul? Modul în care acesta s-a comportat cu jucătorii său.
"E treaba celor de la CFR Cluj pe cine aduc. Dar e clar că nu vor mai fi aşa tari cum au fost cu Dan Petrescu. Piţurcă şi Iordănescu sunt antrenor buni. Dan Petrescu a făcut această echipă. E exact ca el. A făcut-o puternică pe CFR pe toate palierele. Echipa are fundaşi puternici, mijlocaşi puternici. Nu sunt neapărat tehnici, dar foarte puternici. Ceilalţi antrenori au alt stil.
Dacă vine Iordănescu o să-l bage pe Ioniţă, care o să facă trei 'floricele'. CFR o să dea gol, dar o să ia două goluri. Să nu se supere Dan Petrescu, dar un om care îi înjură pe alţi oameni nu lucrează cu mine. Pe oameni trebuie să-i iubeşti şi să îi respecţi. Nu are cum să vină Petrescu la FCSB", a declarat Gigi Becali la Pro X.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, cfr cluj, antrenor, dan petrescu, edi iordanescu