Gigi Becali a pregătit deja lista de achiziţii pentru sezonul următor, iar după ce a bătut palma cu Claudiu Belu şi cu Răzvan Oaidă, patronul roş-albaştrilor vrea să dea marea lovitură şi să aducă un jucător de la campioana CFR Cluj.
FCSB a pregătit o ofertă de un milion de euro pentru unul dintre cei mai buni jucători ai CFR-ului. Conform fanatik.ro, echipa pregătită de Mihai Teja speră să-l aducă pe Damjan Djokovic, care mai are contract până în vara anului 2020 cu ardelenii.
- Damjan Djokovic, mijlocaş central, este cotat la 1,7 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com
Dacă oferta va fi acceptată de oficialii campioanei, Becali îi va oferi un contract mijlocaşului croat de 20 de mii de euro pe lună, cu 5000 mai mult decât are la CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Începând din sezonul viitor, lotul celor de la FCSB se va mări cu cel puţin doi jucători. Răzvan Oaidă, de la FC Botoşani, şi Claudiu Belu, de la Astra, sunt fotbaliştii care s-au înţeles deja cu roş-albaştrii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.