Gigi Becali se pregăteşte pentru unul dintre cele mai importante evenimente din viaţă. Fiica cea mare a patronului de la FCSB, Teodora, se va mărita în această lună, iar viitorul ginere pare ca s-a integrat perfect în familia lui Becali.
În această lună, în familia lui Gigi Becali, va avea loc un eveniment uriaş. Fiica cea mare a patronului de la FCSB se va mărita cu Mihai Mincu, iar latifundiarul din Pipera a avut grijă ca evenimentul să fie la cel mai înalt nivel. Astfel, Gigi Becali a investit 500 de mii de euro pentru a-i organiza Teodorei o nuntă ca-n poveşti.
Pe urmele lui Becali. Patronul de la FCSB are un ginere model
Mihai Mincu vrea să-i calce pe urme socrului său şi s-a apucat de investit în proiecte imobiliare. Ginerele lui Gigi Becali tocmai ce a investit o sumă uriaşă într-un complex rezidenţial situat în Dobroeşti. 6 case cu parter şi etaj a ridicat Mihai Mincu în apropierea Bucureştiului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Duplexurile au o suprafaţă utilă de 120 de metri pătraţi şi sunt dotate cu trei dormitoare, un living şi două băi. Mihai Mincu a anunţat şi preţul pe care-l cere pentru un duplex: 129 de mii de euro. Iar acesta este doar începutul. În cazul în care îşi va vinde casele rapid, Mihai Mincu are în plan să continue investiţiile şi să ridice noi complexuri rezidenţiale.
Gigi Becali are o relaţie excelentă cu ginerele său, pe care l-a lăudat în presa din România, în primăvara acestui an: "Are peste 1,85m, aşa cum îmi place mie. Am o familie, sunt foarte fericit. E adevărat că în octombrie o să facem nunta. În Bucureşti o facem. Mai multe nu vreau să spun, că nu vor ei şi vreau să le fac pe plac. Eu i-am zis: <<Tată, faci ce vrei, nu mă mai interesează ce faci. Cât ai stat la mine în casă ai fost cu mine, ai făcut ce ai vrut>>. Dar am încredere că va face numai bine".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.