Selecţionerul Belgiei, Roberto Martinez, s-a declarat ''încântat'' de modul în care au reacţionat elevii săi în cursul meciului cu reprezentativa Panama (3-0), disputat luni la Soci, în cadrul Grupei G a Cupei Mondiale de fotbal.
"Sunt încântat, este exact ceea ce speram. Nu există meci uşor. Am intrat bine în meci, dar apoi Panama a devenit foarte eficace, iar acest lucru ne-a frustrat în situaţiile în care am reuşit să găsim soluţii de pase. Am devenit puţin anxioşi, însă sunt încântat de modul în care a reacţionat echipa", a declarat Martinez.
"Primul gol a fost esenţial, este un şoc mental pentru echipa care îl încasează şi, începând din acel moment am fost mai siguri pe noi, controlând mai bine jocul. Nu vreau să minimalizez ceea ce a făcut Panama, însă este dificil pentru ei să reziste mai mult de 60 de minute. Cu toate astea, merită elogii pentru ceea ce au făcut în prima repriză, iar jucătorii mei merită să fie lăudaţi pentru ceea ce au făcut în partea a doua a jocului", a adăugat tehnicianul spaniol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: belgia, campionatul mondial, panama