Miodrag Belodedici a discutat despre Steaua Bucureşti, echipă pe care a reprezentat-o între 1982 şi 1989, dar şi între 1998 şi 2001.
Miodrag Belodedici a făcut parte din cea mai de succes perioadă a Stelei, ridicând Liga Campionilor cu formaţia bucureşteană în 1986. Fundaşul a fost o piesă de bază din apărarea ”roş-albastră”, înainte de a fugi din România comunistă pentru a semna cu Steaua Roşie Belgrad.
Cu formaţia sârbă, Belodedici a câştigat încă o Ligă a Campionilor, în 1991, în ce a fost cea mai de succes perioadă a echipelor est-europene în competiţiile inter-cluburi. Atunci, formaţiile din estul Europei se luptau cu şanse reale în cupele europene.
30 de ani mai târziu şi nu doar că Steaua nu se califică în Liga Campionilor, ci nici nu joacă în prima divizie a României. Echipa lui Daniel Opriţa a reuşit, în sfârşit, după trei sezoane, să obţină accederea în Liga 2, însă nu va avea drept de promovare în sezonul viitor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Belodedici este lăsat fără cuvinte de situaţia în care a ajuns istorica Steaua
O glorie a formaţiei ajunsă o relicvă, Belodedici se întreabă cum s-a putut ajunge în această situaţie cu Steaua. Mai mult, fostul fundaş nu vede echipa revenind vreodată la nivelul la care se afla în perioada de glorie.
”E o poveste foarte interesantă, o poveste extraordinar de interesantă şi mi-ar place şi mie să aflu cum a putut să dispară un club aşa de mare, un club aşa puternic şi care era în curtea unei instituţii foarte serioase.
Nu ştiu dacă o să poată să ajungă unde a fost ea odată şi nu ştiu dacă o să poată să ajungă până în Liga 1 şi să se menţină”, a declarat Miodrag Belodedici.
În cariera sa cu Steaua, pe lângă Liga Campionilor, Belodedici a ridicat şase titluri, trei Cupe ale României şi o Supercupă a Europei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: steaua, steaua bucureşti, miodrag belodedici