FCSB a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată, sâmbătă seară, în deplasare, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a şasea a play-off-ului Ligii I.
"Au fost două reprize total diferite. Ne-au surprins în prima repriză, puteau marca şi mai multe goluri. Finalul ne-a aparţinut însă, puteam câştiga. Pe antrenor probabil că l-a convins rezultatul ca să mă ţină pe teren. Eram conduşi şi trebuia să revenim. A fost o lovitură liberă executată foarte bine. Exersez la antrenament astfel de execuţii" - a spus Constantin Budescu la Telekom Sport.
"Am început foarte prost meciul, dar mă bucur că am reacţionat în prima repriză şi am egalat. Pe final puteam câştiga chiar. Sper să nu mai repetăm aceste greşeli şi cu CFR Cluj. Ştiu ce n-a mers, dar nu vreau să vorbesc în detaliu. Dormeam în ghete la început. Ne-am trezit la pauză, nu era normal să ne domine Viitorul atât de rău. Cu toţii am avut o evoluţie foarte slabă. Trebuie să luăm cele trei puncte cu CFR. Pe Naţional Arena se va decide titlul" - a spus Romario Benzar la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: constantin budescu, romario benzar, fcsb, liga 1