Formaţia FC Botoşani a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa FC Voluntari, în etapa a II-a a Ligii 1.
”Au fost mai buni decât noi. Noi am început bine, dar după am făcut câteva greşeli şi ne-au penalizat. Au întors rezultatul şi după nu ne-a fost uşor”, a spus Bergodi la finalul meciului.
Antrenorul italian aşteaptă întăriri la echipă.
”E normal că trebuie să luăm jucători pentru fiecare compartiment, fundaşi, mijlocaşi şi atacanţi. Acum a venit Papazoglou şi e în urmă cu pregătirea, dar îl putem folosi. Am luat, mi se pare, şi pe Daniel Benzar. Jucătorii care vin sunt în urmă cu pregătirea, noi am pierdut câţiva jucători şi e o echipă diferită de anul trecut, de când am terminat campionatul. E diferit complet. Începutul va fi greu pentru noi, dar asta ştiam, pentru că suntem în întârziere cu construirea echipei”, a mai spus Bergodi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.