Cristiano Bergodi (58 de ani), antrenorul lui Sepsi, a reacţionat la finalul înfrângerii cu U Craiova şi s-a declarat frustrat în privinţa rezultatului.
Sepsi a fost învinsă la limită de U Craiova, 1-0, în ciuda unui joc bun făcut de covăsneni. La flash-interviul de după meci, Bergodi a reacţionat după înfrângere.
Bergodi, frustrat: "Parcă suntem blestemaţi!". Ce i-a spus Rădoi imediat după fluierul arbitrului, la finalul meciului Sepsi - U Craiova 0-1
Cristiano Bergodi s-a declarat frustrat de rezultatul meciului cu U Craiova. Elevii săi au ratat foarte mult, după un joc bun, dar s-au trezit învinşi de un gol superb marcat de Vătăjelu. Antrenorul italian a dezvăluit că Mirel Rădoi, antrenorul Craiovei, i-a spus imediat după finalul partidei că Sepsi merita să câştige.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Un meci... Nu meritam să pierdem, un gol extraordinar al lui Vătăjelu.
E frustrare, dezamăgire mare, mai ales pentru băieţi. Sunt de mulţi ani în fotbal, sunt perioade când nu merge nimic, parcă suntem blestemaţi. Am numărat 7 ocazii de gol.
Am jucat bine, am schimbat sistemul de joc, am jucat bine, băieţii au înţeles foarte bine.
Ei plimbau mingea între fundaşi şi erau diagonale. Atunci, ce pot să spun? Dezamăgire, normal, când pierzi un meci aşa după şapte ocazii de gol.
Trebuie să mergem înainte, fără să facem o tragedie.
Mirel e un antrenor care are în faţă o carieră frumoasă, un antrenor din generaţia tânără, foarte bun. A recunoscut, mi-a zis când s-a terminat, meritaţi să câştigaţi. E fotbal, se întâmplă.
Am vorbit cu ei şi după meciul cu FCSB, ce s-a întâmplat e la fel, parcă sunt meciuri la indigo. Am vorbit cu ei, aveau moral bun. Întâlneam o echipă foarte bună, dar am jucat bine. Ce se poate spune? N-am dat gol. E doar o perioadă negativă, nu cred că e o problemă de finalizare. Antrenăm tot, nu pot să reproşez nimic. În faţa porţii e chestie şi de luciditate, să fii şi un pic norocos.
E păcat, pentru prestăm un joc foarte frumos", a spus Cristiano Bergodi, la flash-interviu, la Orange Sport.
Sepsi - U Craiova 0-1, în Superligă
Universitatea Craiova a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia Sepsi OSK, scor 1-0, într-un meci al etapei a 16-a din Superligă.
Vătăjelu a înscris unicul gol al partidei de la Sf. Gheorghe. El a primit o pasă de la Baiaram şi a marcat cu un şut de la marginea careului, în minutul 58. Craiova se află la a treia victorie consecutivă şi este pe locul 4 în Superligă, cu 27 de puncte. Pentru Sepsi este a patra înfrângere consecutivă în prima divizie.
SEPSI: Niczuly - D. Ciobotariu (R. Varga 66), Ninaj, M. Tamas, A. Dumitrescu - Aganovic, J. Rodriguez – Rondon (Tudorie 81), C. Matei (Achahbar 72), M. Ştefănescu (Bărbuţ 81) – Safranko. ANTRENOR: Cristiano Bergodi
CS UNIVERSITATEA CRAIOVA: Arlauskis - Papp, Mitrea, Screciu – Hanca Mateiu 56), Al. Creţu, Căpăţînă (Martic 71), Nistor (G. Cîmpanu 85), Vătăjelu – Rivaldinho (Markovic 84), Baiaram (Roguljic 71). ANTRENOR: Mirel Rădoi
Cartonaşe galbene: M. Tamas 90+1 / Hanca 27, Arlauskis 90
Arbitri: Marian Barbu - Mircea Orbuleţ, Marius Badea – Horia Gabriel Mladinovici
Arbitri VAR: Iulian Dima - Stelian Slabu
Observator: Ioan Costin Toma
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristiano bergodi, superliga, sepsi, reactie, u craiova