You are here:

Bernadette Szocs a dat lovitura, însă are şi un mic regret: “E cea mai importantă din cariera mea”

Bernadette Szocs a dat lovitura, însă are şi un mic regret: “E cea mai importantă din cariera mea”galerie foto

Sporturi

Comentarii

Aşteptată la Aeroportul Henri Coandă de reprezentanţi FRTM, dar şi de preşedintele CSA Steaua, Petruţ-Dănuţ Sârghe-Ciobanu, Bernadette Szocs, noua vicecampioană mondială la tenis de masă în proba de dublu feminin, era fericită, dar avea şi un mic regret.

Bernadette Szocs a revenit acasă cu medalia de argint de la Campionatele Mondiale

„A venit şi medalia mult dorită, mult muncită. Dar nu sunt mulţumită 100%, îmi doresc să joc la egal, la egal cu chinezoaicele, aşa că mai am de muncit mult”, a spus Bernadette Szocs, vicecampioană mondială la dublu, pentru Sportsnet.

După cum a recunoscut, nu a plecat la aceste Campionate Mondiale cu gândul de a lua o medalie, ci de a juca atât cât poate ea mai bine.

„Când am plecat la acest concurs, mi-am propus să iau meci de meci, nu m-am gândit la medalie şi a venit şi medalia. Nici nu am realizat că sunt în finală la un Campionat Mondial, dar acum, pe zi ce trece, încep să realizez cât de importantă este medalia asta. E cea mai importantă din cariera mea, aşa că cred că o să-mi fie greu de mâine încolo să realizez ceea ce am realizat”, a adăugat Bernadette Szocs.

Deşi a aşteptat întreaga carieră să urce pe podiumul Campionatelor Mondiale, Bernie nu a apucat încă să sărbătorească acest succes extraordinar. „Când m-am urcat pe podium a fost un sentiment aparte, nu pot să exprim în cuvinte, să descriu în cuvinte ceea ce am simţit, dar este un sentiment foarte plăcut şi sper că-l voi mai simţi. Nu am sărbătorit momentan pentru că plec direct la Superligă, avem finala, aşa că vreau să mă focusez în seara asta la acel meci şi după, bineînţeles, o să găsesc şi eu aşa puţin timp să sărbătoresc”.

Acum, gândurile lui Bernie se îndreaptă spre Campionatul European din luna octombrie, acolo unde vrea să cucerească un nou titlu continental cu echipa.

„Mai avem nişte competiţii importante de verificare pentru puncte şi cel mai important anul acesta este să reuşim să cucerim medalia de aur pe echipe la Campionatul European”, a adăugat Bernadette Szocs, vicecampioană mondială la dublu.

Ionuţ Seni: „Emoţiile mai mari au fost la meciul din sferturi”

Antrenor la lotul naţional feminin, Ionuţ Seni spune că atunci când a văzut tragerea la sorţi a avut emoţii, pentru că pe jumătatea de tablou a lui Bernie erau şi favoritele 1.

„Când am văzut tabloul, a fost foarte greu pentru că pe partea noastră erau favoritele unu, japonezele şi un cuplu din China, dar am luat fiecare meci pas cu pas şi până la urmă totul a ieşit bine”, a declarat Ionuţ Seni, antrenor la lotul naţional feminin.

Această medalie s-a născut în urmă cu cinci ani, atunci când Bernie şi Sofia au decis să facă dublu. Iar rezultatele au fost foarte bune.

„Cuplul acesta s-a născut acum cinci ani, ele au fost foarte bune prietene din circuit şi au hotărât să joace împreună. Primul succes a fost la Campionatul European din 2022 la Munchen, unde au ieşit campioane europene şi de atunci au avut foarte bune rezultate împreună”, a mai spus antrenorul.

„Noi suntem foarte bune prietene şi în afara mesei, aşa că eu cred că acest lucru este un secret mare în dublul nostru, aşa că sunt tare mândră de noi că am realizat să devenim vicecampioane mondiale”, a mai spus Bernadette Szocs, vicecampioană mondială la dublu.

Ionuţ Seni recunoaşte că a avut mai multe emoţii la meciul din sferturile de finală decât la cel din semifinal.

„Emoţiile mai mari au fost la meciul din sferturi pentru că prin şansă ştiam că avem ocazia să câştigăm o medalie, care de fapt era obiectivul nostru. Şi atunci s-a simţit o tensiune mult mai mare şi în rândul stafului şi în rândul sportivilor, dar am reuşit să gestionăm totul în ultimul set”, a adăugat Ionuţ Seni.

Tensiunea şi-a spus cuvântul, aşa că tehnicianul nu a mai putut dormi în ultima perioadă din cauza stresului.

„Nu dorm de două săptămâni, dar poate o să ajung să dorm acum. Poate o să mă bucur de acum înainte, dar momentan am fost concentrat şi am fost în transă şi am lăsat-o pe ea să se exteriorizeze”, a recunoscut Ionuţ Seni.

Bernadette Szocs şi Sofia Polcanova au avut un parcurs foarte bun la Campionatele Mondiale de la Doha, cele două fiind învinse doar în finală de perechea chineză Wang Manyu/ Kuai Man, care s-a impus cu scorul de 3-0 (11-6, 11-6, 11-5).

În precedentele runde, perechea româno-austriacă a avut următoarele rezultate:

Semifinale

  • Bernadette Szocs/Sofia Polcanova – Shin Yubin/Ryu Hanna (Coreea de Sud) 3-2 (11-5, 8-11, 11-8, 9-11, 11-9)

Sferturi

  • Bernadette Szocs/Sofia Polcanova – Sabine Winter/Yuan Wan (Germania) 3-1 (11-7, 11-8, 4-11, 12-10).

Optimi

  • Bernadette Szocs/Sofia Polcanova – Hana Matelova (Cehia)/Barbora Balazova (Slovacia) 3-2 (11-7, 9-11, 9-11, 11-5, 11-5)

 16-imi

  • Bernadette Szocs/Sofia Polcanova – Clio Barcenas/Arantxa Cossio (Mexic) 3-0 (11-6, 11-5, 11-7)

32 -imi

  • Bernadette Szocs/Sofia Polcanova – Mubanga Kunda/Latifa Nalavwe (Zambia) 3-0 (11-1, 11-6, 11-3).

 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: bernadette szocsionut senitenis de masa romania 

viewscnt
Articole similare